Eduard Hellvig, postare ironică la adresa premierului Ciolacu: România ordonată, fără să fie și coordonată, riscă să se transforme într-un proiect cu nume frumos, dar cu un conținut dezordonat

Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, îl ironizează pe premierul Marcel Ciolacu într-o postare pe platforma X, în care face referire la ultimele declarații ale șefului Guvernului despre ”România ordonată”, potrivit g4media.ro.

”Am auzit ieri pe cineva vorbind despre “România ordonată”. Încântat de preocupările carteziene ale vorbitorului, o imagine mi-a apărut brusc în fața ochilor: România ordonată, înălțându-se ca o rachetă la căpătâiul unei abscise plate și cuminți, uitate probabil din prea mult avânt. Problema politică este că fără abscisă (zisă și coordonată), nu se prea poate. România ordonată nu poate produce puncte în spațiu fără o Românie coordonată. Sau, dacă le produce, vor tâșni doar din arbitrariul cuiva. România are nevoie de echilibru, de axe puternice care să îi definească un loc solid în spațiu. România ordonată, fără să fie și coordonată, riscă să se transforme într-un proiect cu nume frumos, dar cu un conținut… dezordonat. Precum niște covrigi fără o sârmă unificatoare”, a scris Eduard Helvig pe platforma X.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți seara, la România TV, că „avem nevoie de o Românie ordonată, de o Românie unde să ştie fiecare ce are de făcut”. Premierul a acuzat atacurile lansate prin social media privind reformele anunţate de Guvern, subliniind că şi le asumă întrucât „avem nevoie de o Românie ordonată”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare