Efectivele de bovine, porcine, ovine şi caprine au fost în scădere în România, în 2021, faţă de anul anterior, în timp ce numărul total de păsări s-a majorat cu 8,1%, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, numărul total de bovine şi efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie), la 1 decembrie 2021 faţă de 1 decembrie 2020, au scăzut cu 3%, respectiv cu 2,8%.
De asemenea, numărul total de porcine şi efectivul matcă (scroafe de prăsilă) s-a diminuat cu 4,4%, respectiv cu 5,4%, iar totalul de ovine şi caprine a scăzut cu 3%, în timp ce efectivul matcă (oi, mioare şi capre) a avut un trend descendent de 1,5%.
Datele INS arată, totodată, că numărul total de păsări şi de păsări ouătoare adulte au crescut cu 8,1%, respectiv cu 14,9%.
În perioada 2006 – 2021, efectivele de bovine au scăzut continuu, până la aproape două milioane de capete. În plus, din anul 2011 până în 2021, efectivele de bovine s-au menţinut la un nivel relativ constant, reprezentând 62% în anul 2021 faţă de anul 2006.
Conform statisticii oficiale, efectivele de porcine au scăzut, la o pondere de 53,1% în 2021 comparativ cu anul 2006, iar efectivele de ovine şi caprine au fost în creştere, atingând în anul 2021 un nivel de 11,536 milioane de capete, respectiv cu 37,2% mai mult faţă de datele din urmă cu 15 ani.
În ceea ce priveşte piaţa europeană, România s-a clasat anul trecut pe locul 10 în UE la efectivele de bovine, după Franţa, Germania, Irlanda, Spania, Polonia, Italia, Olanda, Belgia şi Austria.
În acelaşi timp, ca densitate la 100 de hectare teren, ţara noastră s-a aflat pe locul 20, fiind urmată de Grecia şi Bulgaria.
La efectivele de porcine, România a ocupat locul 9 în UE, după Spania, Germania, Danemarca, Franţa, Olanda, Polonia, Italia şi Belgia. Ca densitate la 100 de hectare de teren, locul ocupat a fost 18, înaintea Greciei, Slovaciei, Lituaniei şi Bulgariei.
Raportat la perioada de referinţă, în cazul efectivelor de ovine şi caprine, România s-a situat pe locul trei în rândul statelor membre, după Spania şi Grecia, iar în privinţa densităţii la 100 de hectare de teren, a ocupat poziţia a treia, după Grecia şi Spania.
Sursa: Agerpres