Elena Lasconi: Iohannis nu a venit nici măcar o singură dată în fața Parlamentului să vorbească despre lista lungă de teme importante pentru societatea românească

Președinta USR, Elena Lasconi, susține că „tupeul lui Iohannis nu mai are limite”, pentru că nu a venit nici măcar o singură dată în fața Parlamentului să vorbească despre lista lungă de teme importante pentru societatea românească.

„Acum, folosește PNL și se gudură pe lângă PSD ca Parlamentul pentru care n-a avut pic de respect să dea o lege pentru el! Tupeu nemărginit.

Îi rog pe liberalii care au mai rămas în PNL să nu devină marionete ale unui președinte care ne-a păcălit pe toți. Să nu susțină proiectul de lege depus de unii din PNL, proiect care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.

Pot înțelege că PSD va executa ordinele lui Iohannis, pentru că îi datorează venirea la guvernare, dar nu pot înțelege tupeul și cinismul dus la extrem.

Mandatul președintelui a fost unul contrareformist, nu este de mirare că a ajuns să-l copieze pe Ion Iliescu, tătucul statului mafiot care îi asuprește pe români de 35 de ani.

În ultimul an, propaganda iohannistă ne-a asigurat că președintele are nenumărate opțiuni de a-și continua cariera la nivel internațional, însă iată că realitatea era alta. În realitate, Iohannis este un politician mediocru și toată lumea – și la NATO, și la UE – a înțeles că un personaj atât de leneș și fără pic de consistență nu poate ocupa un rol important. De altfel, el nu a primit nici măcar un post de reprezentare la UE.

Cum e posibil ca Parlamentul României să se preocupe acum, pe final de mandat, de o lege specială pentru Iohannis, când de luni, ba chiar de ani, „îngroapă” proiectele USR care chiar au importanță pentru români, cum sunt corectarea nedreptăților din legea pensiilor, tăierea pe bune a pensiilor speciale, scăderi de taxe?

PNL să nu uite că Parlamentul este al României, NU al lui Iohannis! PNL să nu uite că românii au votat la referendum, în 2009, scăderea numărului de parlamentari la 300. După 15 ani, avem tot 466. Asta nu era o prioritate?”, a scris Lasconi, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare