Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu a declarat joi că în competiţia internă pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale s-au înscris Elena Lasconi şi Dumitru Stanca.
„S-a terminat procedura internă de înscriere a candidaţilor pentru a fi desemnaţi drept candidaţi ai USR la alegerile prezidenţiale. Avem doi colegi înscrişi în această competiţie, domnul Dumitru Stanca din Olt şi Elena Lasconi de la Câmpulung. Sunt doi candidaţi care vor merge în faţa congresului pentru a cere susţinerea partidului pentru a fi candidaţii USR la prezidenţiale. Ca procedură internă candidaturile urmează să fie validate, pe partea de formă s-au depus toate documentele necesare, va fi făcută această validare de către comisia electorală, apoi vor fi trimise către Biroul Naţional şi Comitetul Politic. Comitetul Politic mâine seară va valida candidaturile şi le va trimite către congres, conform statului USR”, a spus Moşteanu într-o conferinţă de presă la sediul central al USR.
El a adăugat că s-au finalizat şi înscrierile candidaturilor pentru organele de conducere ale partidului, care vor fi alese sâmbătă, la congres.
„Avem aproape 200 de colegi care s-au înscris pentru un loc din cele 24 din Biroul Naţional, pe diverse liste sau independenţi. La finalul zilei de sâmbătă vom avea noul Birou Naţional. Sâmbătă vom avea şi candidatul USR la prezidenţiale”, a afirmat Moşteanu.
Sursa: AGERPRES