Elena Udrea, reacție la ceea ce ea numește ”intoxicări”: Nu m-am înţeles cu Florian Coldea să mă scape de dosare!

Elena Udrea reacționează pe pagina sa de socializare, denunțând o campanie de intoxicare la adresa sa, potrivit Știrile TVR. 

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, aflată în aceste zile în detenţie în Bulgaria, aşteptând extrădarea, decisă de judecătorii bulgari, acum câteva zile,, neagă, într-o postare pe Facebook, că s-ar fi înţeles cu Florian Coldea să o scape de dosare sau că ar fi parteneră de afaceri cu acesta.

”Nu m-am înţeles cu Florian Coldea să mă scape de dosare! Nu sunt parteneră de afaceri cu Florian Coldea! Nu m-am întâlnit şi nici nu am vorbit cu Florian Coldea, nici măcar întâmplător, din decembrie 2014!”scrie Udrea.

Totodată, ea remarcă faptul că ”este posibil ca eu si Florian Coldea să avem prieteni comuni, dupa cum este sigur că avem adversari comuni. Dar asta nu ne-a făcut, pe mine și pe el, prieteni!”

În finalul postării, Elena Udrea denunță un plan împotriva sa: ”De 2 luni se vehiculează sistematic şi după un plan bine organizat aceste intoxicări, de aceea consider foarte importante clarificările de mai sus!”, scrie fostul ministru.

Curtea de Apel din Sofia a decis, vinerea trecută, ca Elena Udrea să fie extrădată în România. Fostul ministru al Turismului are de executat  în România o condamnare de șase ani de închisoare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare