Elena Udrea: Sunt mai multe facţiuni care se luptă – sistemul se foloseşte în continuare de justiţie să-i îngroape pe unii

În România există mai multe facţiuni care se luptă în perspectiva alegerilor prezidenţiale, şi se folosesc în continuare de justiţie, respectiv de Înalta Curte, a declarat marţi seara, la România tv, Elena Udrea, fost ministru în cabinetul Boc.

  • Ea susţine că „unii sunt îngropaţi”, iar alţii urmează să fie scoşi câştigători ori la europarlamentare ori la prezidenţiale.

„Ia uitaţi-vă cum doamna Kovesi a obţinut un succes extraordinar la Înalta Curte împotriva măsurii preventive. Deci este evident că la Înalta Curte sunt judecători care mai reacţionează la ordin, şi exista şi judecători  – mai puţini – integri, care judecă fără să primească plicuri galbene şi ordine. Dar deocamdată sistemul se foloseşte de justiţie şi de Înalta Curte. (…) Domnul procuror general, care în sfârşit a plecat la pensie, e clar parte a sistemului. Cine o fi din servicii acum(…) Şi cei care au plecat, şi cei care mai sunt folosesc justiţia pentru a-şi duce mai departe lupta: a-i îngropa pe unii şi a-i scoate pe unii preşedinţi, câştigători pe la europarlamentare”, a afirmat Elena Udrea, într-o intervenţie telefonică din Costa Rica.

În opinia fostei consiliere prezidenţiale, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu are poate cel mai coerent şi mai argumentat discurs împotriva statului paralel, dar, din păcate, este doar discursul, pentru că acţiunile lui sunt inexistente, la fel ca şi cele ale fostului ministru al Justiţiei, Tudorel Toader.

„Domnul Tudorel Toader a fost ministru propus de ALDE (…) şi a promis tot felul de lucruri, corecte de altfel. (…) Domnul Tăriceanu a ieşit, au ieşit şi domnii Tudorel Toader, Liviu Dragnea, a zis şi doamna Dăncilă să spuna că vor face dreptate şi de o jumatate de an nu s-a întâmplat. Domnul Toader nu a făcut destul, nu a făcut dreptate”, a spus Udrea, care consideră că Tăriceanu a fost „hăituit” în dosarul în care a fost marţi achitat.

Ea a afirmat în continuare că, în timp ce Tăriceanu a scăpat, „statul paralel vrea să-l scoată din pe Liviu Dragnea din cursa pentru preşedinţie”.

„Liviu Dragnea, măcar din acest considerent personal (n.r. – dosarul din instanţă), mă gândesc că are tot interesul să facă un lucru corect. Nu poţi să laşi CCR să dea o decizie şi tu ca Parlament să nu pui în acord deciziile CCR cu codurile penale”, a adăugat fostul ministru care consideră ca fiind necesară modificarea codurilor penale şi să fie dată o ordonanţă de urgenţă care să facă dreptate pentru cei care aşteaptă în puşcării să-şi recapete drepturile.

În ceea ce o priveşte, Elena Udrea spune că „s-a diversificat modalitatea de luptă a statului paralel”. „Nu înţeleg de unde atâta miză în cazul meu, dar probabil că au rămas acolo supărări mari din trecut”, a adăugat ea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare