Elevii ar trebui să fie testaţi săptămânal, la şcoală, cer sindicatele din Educație

Elevii şi angajaţii din unităţile de învăţământ ar trebui să fie testaţi săptămânal, la şcoală, de către angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), pentru a evita răspândirea virusului în mediul propice reprezentat de unităţile de învăţământ, este de părere preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret”, Marius Nistor, potrivit Agerpres.

„Având în vedere procentul naţional mic de vaccinaţi, considerăm că angajaţii din învăţământ vor fi cei mai expuşi începând cu 13 septembrie, când se vor deschide porţile şcolilor. Dacă în spitale protocoalele sunt respectate, iar fiecare persoană este verificată, unităţile de învăţământ vor fi un mediu propice de răspândire a virusului, şi nu din cauza personalului angajat. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, este nevoie ca săptămânal, în fiecare şcoală, să fie prezent un angajat al Direcţiei de Sănătate Publică pentru a testa angajaţii şi elevii (…)”, a afirmat Marius Nistor.

Potrivit unui comunicat al FSE „Spiru Haret”, reprezentaţii organizaţiei sindicale au atras atenţia ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, că numărul angajaţilor din învăţământ care s-au vaccinat atinge 60%, nivel dublu faţă de procentul naţional, care nu depăşeşte 30%, conform datelor furnizate de Guvern.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare