„Sâmbătă, 17 octombrie, Franța a trăit una dintre cele mai violente zile din ultimele decenii. Peste o jumătate de milion de oameni au ieșit în stradă împotriva scumpirilor și a degradării serviciilor publice. Cei mai mulți au protestat pașnic. Însă în marginea marșurilor, grupuri organizate au incendiat primăriile din Marsilia și Limoges, au atacat sedii ale poliției și prefecturi și au jefuit aproape 300 de magazine. Peste 1.200 de persoane au fost arestate, iar sute de polițiști și jandarmi au fost răniți. La Milano și la Bologna, manifestațiile au degenerat în același fel. Nu a fost o explozie spontană de furie. Autoritățile franceze au identificat nucleul violențelor: militanți de extremă stânga, organizați după modelul black bloc, care au venit cu un plan și cu intenția de a distruge. În jurul lor s-au strâns tineri radicalizați precum și delincvenți care au văzut o ocazie de jaf. În aceleași marșuri au apărut steaguri palestiniene, iar statuia Ioanei d’Arc, simbol al națiunii franceze, a fost acoperită cu un hijab și batjocorită. Alianța dintre stânga radicală și extremismul islamic din suburbii nu mai este o ipoteză de cabinet. Se vede în stradă. Autoritățile franceze trebuie să spună public cine a organizat aceste grupuri și cine le-a finanțat”, scrie, pe Facebook, deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament.
„Nu este întâmplător că totul a început în școli. Mișcarea a pornit de la liceele de la periferia Parisului, unde lipsesc profesorii și clădirile se degradează. Școala franceză pierde teren de ani de zile: rezultatele elevilor au scăzut, mii de posturi de profesor rămân neocupate, iar în cartierele sărace se adună cei mai mulți elevi în dificultate. Doi profesori, Samuel Paty și Dominique Bernard, au fost uciși de islamiști pentru că și-au făcut meseria. Liceele au devenit teren de recrutare pentru extrema comunistă. O școală care nu mai oferă nici educație, nici perspective, nici valori comune lasă în urmă tineri pe care alții îi pot mobiliza ușor, sub orice steag.
Statul francez a tolerat prea mult timp această situație. Partide parlamentare au refuzat să condamne clar violența și au justificat-o prin cauze sociale. Autoritățile au tratat degradarea școlilor din suburbii ca pe o problemă de buget, nu ca pe una de siguranță națională. Rezultatul s-a văzut sâmbătă.
𝗔𝘃𝗲𝗿𝘁𝗶𝘀𝗺𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗮
România nu are problema chiriilor care a scos oamenii în stradă în Franța și în Portugalia. Peste nouă din zece români trăiesc într-o locuință aflată în proprietatea familiei. Dar avem celelalte două ingrediente ale crizei franceze, iar în ambele cazuri cifrele noastre sunt mai proaste.
Primul este nivelul de trai. România are de luni de zile cea mai mare inflație din Uniunea Europeană: 6,5% în septembrie, aproape dublu față de media europeană. Serviciile s-au scumpit cu peste 11% într-un an. Salariile au rămas mult în urmă: în primăvara acestui an, puterea de cumpărare a salariului mediu era cu aproximativ 6,5% mai mică decât cu un an înainte. Pentru o familie obișnuită, asta înseamnă că aceiași bani ajung pentru mai puține lucruri, lună de lună.
Al doilea este școala. Potrivit studiului PISA 2025, 52% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional la matematică, 48% la citire și 46% la științe. Aproape 4 din 10 nu ating nivelul minim la niciuna dintre cele trei competențe, iar toate aceste cifre sunt mai proaste decât în 2022. Potrivit Eurostat, 15,5% dintre tinerii români de 18–24 de ani au părăsit școala devreme, față de o medie europeană de 9,1%. România este pe primul loc în Uniunea Europeană la acest indicator.
Puse împreună, aceste cifre descriu exact situația din care a pornit criza franceză: familii care simt că sărăcesc și tineri pe care școala nu i-a pregătit pentru nimic. Acești tineri își iau informația de pe rețelele sociale. În Franța, Snapchat și TikTok au fost folosite pentru a aduce în stradă tineri care nu aveau nicio legătură cu grupurile radicale. Nimic nu ne garantează că același mecanism nu poate funcționa și la noi, cu alte steaguri și alte pretexte.
Franța a avut zeci de ani de semnale de alarmă și le-a ignorat. România are acum aceleași semnale, iar cifrele noastre sunt mai proaste. Avem nevoie de măsuri care să oprească scăderea puterii de cumpărare și de o școală tratată ca problemă de siguranță națională, cu profesori bine plătiți acolo unde e cea mai mare nevoie și cu o educație care formează cetățeni, nu doar absolvenți pe hârtie. Dacă nu facem asta acum, vom ajunge să vedem la noi ce am văzut sâmbătă la Paris. Iar atunci va fi prea târziu pentru discuții în Parlament.
În timpul ăsta pierdem zi de zi ceva din stabilitatea de dinainte de 2024. Lipsa de decizie, alta decât una de Excel, contabilă, în ceea ce privește economia și societatea, jocurile politice clasice dâmbovițene, care în vremurile mai bune erau savurate ca un meci de fotbal la televizor, riscul ca ele să ducă la un trai insuportabil de rău pentru mulți dintre concetățeni pot duce la o explozie socială și fiecare zi care trece fără a avea la cârmă și în echipajul navei pe nimeni ne apropie din ce în ce mai mult de colapsul francez. Și o dată întâmplat, nu avem resurse pentru a ne reveni din el prea curând.
Cu un an și jumătate în urmă propuneam o altă cale decât cea pe care am urmat-o. Cea care ducea la diminuarea economiei subterane (fără a pune potera pe ea, se poate și așa) și care evita varianta contabilă de Excel. Eu vorbesc public rar și poate că era bine dacă o făceam mai des. Atunci mi s-a dat peste nas de marii economiști ai națiunii pe motivul că nu sunt economist, nu că e greșit ce ceream și nu că sunt greșite metodele pe care le propuneam. Și mai eram și ăla de la dansuri populare, în capul lor… Am asistat neputincios la tot ce a urmat. Acum am ajuns cu toții acolo unde era predictibil să ajungem. Scăderea puterii de cumpărare duce la scăderea consumului care duce la scăderea economiei care duce la scăderea produsului intern care duce la scăderea veniturilor bugetare. E simplu. Cu alte cuvinte plecăm de la o situație anume bugetară și ajungem la una și mai rea în loc să atacăm cauzele reale: economia subterană și degradarea școlii.
Cazul Franței trebuie luat în serios de către toate țările europene. Iar România este la un pas de colaps. Datul în cap adversarilor politici a devenit o problemă mai importantă decât realitatea din casele oamenilor. Și totuși, majoritatea partidelor se chinuie din răsputeri să fraierească electoratul în interesul lor și fără nicio urmă de empatie pentru oameni. Rezolvarea trebuie să vină deopotrivă din Parlament și din casele fiecărui om care nu se mai lasă sedus de vorbele celor care încearcă să le capteze voturile.
P.S. Elevii care au pornit revoltele din Franța cântau Internaționala. Asta au reușit să o învețe. Generația mea știe ce a însemnat comunismul (fraza îi este atribuită lui Ronald Reagan, dar nu am găsit-o nicăieri citată): magazine goale și închisori pline. Nu mi se pare un viitor atrăgător pentru generația Z, dar sunt sigur că de mișcarea lor vor profita câțiva politicieni care se vor cățăra pe cenușa unei națiuni…”, spune Pambuccian.
