Elevii nu mai pot fi exmatriculați. Noul Regulament-cadru intră în vigoare de la 1 septembrie

Elevii nu vor mai putea fi exmatriculati, potrivit noului Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care va intră în vigoare de la 1 septembrie, anunță portalinvatamant.ro.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că unitățile de învățământ preuniversitar vor funcționa, de la toamna, după un nou regulament. Documentul a fost semnat și transmis spre publicare în Monitorul Oficial.

Potrivit noului Regulament-cadru, măsură exmatricularii va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu. De asemenea, o altă reglementare importantă prevăzută în noul regulament școlar se referă la introducerea catalogului electronic în școli-pilot, pentru început.

Comparativ cu actualul regulament (în vigoare până la dată de 31 august 2022), elementele de noutate incluse în noul act normativ constau în:
1. Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar.
2. Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unități-pilot.
3. Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțîn trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.
4. Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată că medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar.
5. Includerea unor reglementări privind nivelul anteprescolar (creșe).
6. Compatibilizarea modului de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar cu legislația primară.
7. Creșterea relevanței formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic și formare în carieră didactică la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuțiile specifice.
8. Precizări privind realizarea transferurilor elevilor.
9. Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsură exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.
10. Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care da posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.
Prevederile noului ROFUIP vor intră în vigoare începând cu dată de 1 septembrie 2022.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare