Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a anunțat un sprijin pentru copiii de la Casa de copii „Căsuța Bucuriei” și pentru centrele care găzduiesc persoane fără adăpost.
”Cu ocazia Zilelor Recoltei, an de an, produse agroalimentare de la producătorii locali ajung la copiii găzduiți la centrul „Căsuța Bucuriei” din municipiul nostru, dar și la centrele D.A.S.M. pentru persoane fără adăpost (de pe strada Dragoș Vodă și strada Oașului).
Particip de fiecare dată când pot la această acțiune, este un gest simbolic prin care îmi doresc să subliniez că ceea ce pentru noi înseamnă puțin, pentru alții poate însemna foarte mult. Așadar, repet: dacă puteți face un bine, nu ezitați să îl faceți!
Produsele au fost achiziționate de compania clujeană Coral Impex, cărora le mulțumesc pentru modul în care se implică an de an în aceste activități!”, a precizat edilul liberal al Clujului.
Sursă: Facebook Emil Boc