Emmanuel Macron, întâlnire cu Olaf Scolz în prima sa deplasare externă după învestitură

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va deplasa luni la Berlin pentru a se întâlni cu cancelarul german Olaf Scholz, prima sa deplasare de la realegere şi de la învestitură, pentru a marca „forţa cuplului franco-german”, a anunţat joi Palatul Elysee, scrie Agerpres.

Cei doi lideri vor avea o întrevedere bilaterală, urmată de un dineu de lucru.

Macron va ajunge la Berlin după ce va fi participat la Ziua Europei, în Parlamentul European de la Strasbourg, unde va avea loc ceremonia de închidere a Conferinţei privind viitorul Europei, la un an de la lansarea sa.

Împreună cu Olaf Scholz, el va aborda „chestiunile legate de războiul din Ucraina şi de mizele de suveranitate europeană”, în special în privinţa „aspectelor de apărare şi energie”, a precizat Palatul Elysee.

„Ei vor evoca de asemenea marile dosare internaţionale în cadrul preşedinţiei germane a G7, al cărui summit va avea loc în iunie. Situaţia din Sahel, Balcanii de Vest şi relaţia UE-China vor fi de asemenea discutate”, la fel ca „dosarele bilaterale între Franţa şi Germania”, conform preşedinţiei.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare