Emmanuel Macron îşi ”asumă” legea privind imigraţia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că îşi „asumă” adoptarea unei legi dure privind imigraţia, care a provocat o criză deschisă în majoritatea prezidenţială, negând faptul că este inspirată de extrema dreaptă şi dând asigurări că francezii „aşteptau” această lege, relatează AFP, scrie Agerpres.

Legea, a 30-a în patru decenii în Franţa, este „un scut care ne lipsea”, a declarat preşedintele Macron, invitat la canalul de televiziune France 5, la o zi de la adoptarea textului susţinut de dreapta şi extrema dreaptă şi care a fracturat majoritatea prezidenţială, provocând în special demisia ministrului Sănătăţii, Aurélien Rousseau.

„Îi respect” decizia, a spus şeful statului, înainte de a insista asupra „responsabilităţii” de a guverna.

„Aceste responsabilităţi ne obligă. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce s-a făcut ieri, trebuie, de asemenea, să calmăm spiritele”‘, a subliniat preşedintele Macron.

„Compatrioţii noştri aşteptau această lege”, a afirmat preşedintele francez, apreciind că aceasta îşi propune „foarte clar” să descurajeze sosirea imigranţilor ilegali. Există o „problemă a imigraţiei” în Franţa, dar „nu suntem depăşiţi de imigraţie”, a spus el.

Macron şi-a exprimat susţinerea pentru un text „util” care permite „o mai bună integrare prin muncă” şi va permite „regularizarea situaţiei a 7.000 până la 10.000 de persoane”.

Preşedintele francez a admis însă că nu este de acord cu anumite prevederi ale legii, care vor fi înaintate Consiliului Constituţional, invocând în special precauţia care va fi solicitată de acum faţă de studenţii străini. El a respins ferm ideea că prevederile legii au orientare de extremă dreapta.

În Franţa trăiesc 5,1 milioane de străini în situaţie legală, reprezentând 7,6% din populaţie. Ţara găzduieşte, de asemenea, peste jumătate de milion de refugiaţi. Autorităţile estimează că vor fi între 600.000 şi 700.000 de imigranţi ilegali, notează AFP.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare