PS Iustin al Maramureșului a criticat dur felul în care autoritățile și mass-media s-au comportat în timpul pandemiei, afirmând că în ultimii ani a apărut o „epidemie” de totalitarism, oamenii fiind închiși în casă de frica autorităților, notează R3media.ro.
Iată ce a afirmat Episcopul Bisericii Ortodoxe Române în cuvântul la Duminica a 30-a după Rusalii:
„Nazism, fascism, comunism, globalism, neo-marxism, ecologism și mai sunt și altele pe care nu vi le mai spun. Toate acestea sunt ideologii, utopii, care fac victime. Victime în pandemie, victime în tot felul de …
Vedeți, tot ce se impune, prin forța legii și nu prin convingerea maselor, e ideologie, utopie, e distructiv și e totalitarism. A trebuit să stăm închiși, de frică. Nu că am fi murit. Că tot au murit. N-au murit mai mulți decât la o gripă și ne-au ținut sub teroare. Și-au impus forța, au arătat că pot să închidă națiunea. Și au închis Terra. Mijloacele media sunt aservite, ușor de cumpărat”.
*
„Și cine a ieșit din rând a fost „conspiraționist” și anti-„sănătate publică”. Au zis, „ne vaccinăm ca să nu punem în pericol, vecinul”. Ce aberație! Și nici măcar nu a imunizat pe cine s-a vaccinat. Dar și-au vândut bine vaccinul. Au făcut miliarde.
Dumnezeu să-i ierte sau să-i pedepsească cum vrea El, nu cum ni se pare nouă”.
*
„Va veni vremea când profesorii nu vor mai avea voie să le spună copiilor despre lucruri sfinte. Dar încă, în Maramureș, în România…România încă e normală, are 90% normalitate, dar apar, încet, încet, diferite lucruri…Să ne ajute Dumnezeu să veghem ca tinerii noștri să fie virtuoși și morali, să-L caute și să-L slujească pe Dumnezeu, așa cum au făcut-o moșii și strămoșii noștri”, a explicat episcopul în cuvântul la la Duminica a 30-a după Rusalii.