Eşec uriaş pentru gimnastica românească – ratează Jocurile Olimpice de la Rio, după 48 de ani

Eşec uriaş pentru gimnastica românească – ratează Jocurile Olimpice de la Rio,

după 48 de ani

Octavian Belu : „Ar putea fi şi mai rău !”

Clasată doar pe locul şapte, echipa feminină de gimnastică a României a obținut contraperformanța de a rata calificarea la Jocurile Olimpice, după 48 de ani în care gimnastica noastră nu a lipsit de la nici o astfel de competiție.

În 1968, România a participat pentru prima la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico, iar din 1976, gimnastele noastre au fost mereu medaliate, de accea eşecul înregistrat zilele trecute, lasă un gust şi mai amar tuturor românilor.

Bellu :” Nu mă surprinde deloc această ratare a calificării la Jocurile Olimpice, ar putea fi şi mai rău ! „

Octavian Bellu, nu se arată deloc surprins de eşecul gimnastelor noastre, ba chiar este îngrijorat de faptul că ar putea deveni o amintire sentimentul care te încerca atunci când gimnastica româncelor ridica tricolorul de pe prima treapă a podiumului :” Trebuie schimbat ceva, este foarte greu! Chiar nu mă surprinde faptul că ne-am clasat pe locul şapte şi că am ratat calificarea la Jocurile Olimpice. Îmi este teamă că ar putea fi şi mai rau! „spunea dezamăgit fostul antrenor al lotului național, care alături de Mariana Bitang, a obținut mari performanțe cu fetele aflate sub comanda lui în anii trecuți.

Cătălina Ponor obține cea mai mare notă, 14,600 la bârnă.

Cea mai experimentată gimnastă din lotul României, Cătălina Ponor, a obțint cea mai mare nota, 14,600 la bârnă.

Lotul format din Cătălina Ponor, Diana Bulimar, Maria Holbura, Anamaria Ocolişan, Dora Vulcan şi Silvia Zarzu, a acumulat  un total de 56,123 la sărituri, 50,599 la parelele, 55,007 la bârnă şi 54,840 la sol.

P.V.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare