Este oficial. Ministerul Finanţelor anunţă noile măsuri fiscal – bugetare

Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică o OUG prin care se introduce taxa pe zahăr și crește acciza la țigarete. OUG prevede şi blocarea posturilor în administrație și renunţarea  la servicii de telefonie mobilă, cu câteva excepţii.

„Pentru a fi evitată declanșarea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva țării noastre, legislația națională (…) trebuie modificată astfel încât să fie conformă cu reglementările Uniunii Europene în domeniul accizelor. În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri pentru a corecta neconcordanța cu Directiva 2011/64/UE, respectiv acciza globală pe țigarete să reprezinte cel puțin 60% din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum”, potrivit textului OUG.

OUG prevede creșterea nivelul accizei totale pentru țigarete, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 țigarete la 503,97 lei/1.000 de țigarete.

MFP stabileşte şi o taxă pe zahăr. Băuturi răcoritoare cu conținut ridicat de zaharuri libere al căror conținut de zaharuri este între 5-8 g zaharuri/100 ml produs vor avea 0,8 lei pe litru, iar cele peste 8 grame zaharuri – 1 leu/litru.

De asemenea, MFP diminuarea numărului de posturi aferente cabinetului secretarului de stat, subsecretarilor de stat și asimilaților acestora din cadrul ministerelor și aparatului de lucru al Guvernului, precum și cele aferente cabinetului conducătorului de organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu rang de secretar de stat.

MFP cere ca ministerele și Secretariatul General al Guvernului să supună Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative prin care numărul total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat și de funcții asimilate funcțiilor de secretar de stat și subsecretar de stat la nivelul tuturor ministerelor, precum şi a celorlalte instituţii şi autorităţi publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor se va reduce cu 50%.

Potrivit sursei citate, nu se vor mai face angajări în adminsitrație, cu excepția posturilor deja scoase la concurs.

După data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, ordonatorii de credite pot ocupa prin concurs sau examen posturi conform principiului: ”unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat.

OUG prevede că autorităţile şi instituţiile publice să nu poată achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepția demnitarilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare