Eugen Teodorovici: Acest guvern INCOMPETENT a reușit să ne îndatoreze cum nu ne-a mai îndatorat nimeni

Senatorul PSD, Eugen Teodorovici, trage un semnal de alarmă în interiorul PSD. și arată că în cazul în care nu vor vota, alături de aliații din Parlament, creșterea pensiilor cu 40%, atunci se poate considera că este dovada unei alte trădări.

”NU SE (MAI) POATE cu „guvernul meu”‼️

Astăzi este adevăratul TEST sau un nou test pentru #PSD și aliații săi – să voteze #rectificarea bugetară EXACT în forma aprobată de comisiile de buget din Parlamentul României! Dacă NU, aceasta va fi dovada unei alte TRĂDĂRI și momentul în care NU vom mai putea acuza doar „guvernul meu” pentru dezastrul creat în economie‼️

TOATE modificările aduse rectificării bugetare sunt absolut NECESARE! Și aici mă refer în special, la #majorarea cu 40% a punctului de pensie, la majorarea salariilor profesorilor, dar și la #plafonarea la 40% din PIB a datoriei publice pentru sfârșitul anului 2020, în condițiile în care ”guvernul meu” intenționa chiar creșterea acesteia spre 50%!

TOATE aceste amendamente trebuie aprobate AZI de Parlament și apoi, ”șeful statului” trebuie să le promulge!Chiar dacă Ludovic și-a făcut cunoscută ”poziția” cu privire la aceste propuneri printr-o #criză de nervi soră cu DEMENȚA care se va reflecta, clar, în ratingul de țară al României, căci sigur investitorii nu văd cu ochi buni un premier deopotrivă INCOMPETENT și instabil emoțional …

Personal, CRIZELE lui de nervi mă lasă complet rece, căci îi înțeleg neputința în fața #incompetenței ministrului său de finanțe!Mă lasă indiferent și pentru că nu l-am văzut ieșindu-și din fire în fața #incapacității lui Cîțu de a găsi SOLUȚII pentru majorarea punctului de pensie și a salariilor profesorilor!

Este UMILITOARE situația în care au fost puși pensionarii României‼️ Și li se spune să fie mulțumiți cu atât, căci nicio altă țară din UE nu a majorat salarii sau pensii în această perioadă … Dar în acele țări, ce pensii și salarii au seniorii și profesorii⁉️ Da, acele țări nu au majorat, căci nu era necesar! Acele țări au făcut acum, #investiții productive în economie, au ajutat IMM-urile și au luat multe alte măsuri palpabile, cu impact direct în economie, adică au făcut tot ce n-a făcut ”guvernul meu”‼️”, se arată pe pagina de Facebook a lui Eugen Teodorovici.

Senatorul PSD susține că în Cabinetul ORban sunt doar „incompetenți și hanarniști”.

„Este foarte TRIST și că ”guvernul meu” a reușit să-i facă pe seniorii noștri să aleagă între ei și copiii lor, spunându-le că majorarea punctului de pensie va îndatora generațiile viitoare, că altfel NU SE POATE … , în condițiile în care acest guvern INCOMPETENT a reușit totuși, să ne îndatoreze cum nu ne-a mai îndatorat nimeni până acum, fără să ne spună pe ce se duc banii‼️ Simțiți cumva vreo creștere a bunăstării, deși Orban s-a împrumutat deja, în doar 9 luni, cu peste 110 miliarde de lei, adică, de 4 ori mai mult decât guvernarea #PSD în 3 ani⁉️

Dar cine să poată? INCOMPETENȚII și HABARNIȘTII⁉️ M-am oferit să discutam despre SOLUȚII dar nu s-au arătat interesați … ”Șeful statului” nu-și utilizează rolul de mediator pentru a chema specialiștii din toată clasa politică la consultări, în vederea discutării SOLUȚIILOR pe care le propunem!Nici măcar nu e interesat să audă ce avem de propus și ține isonul ”guvernului meu” cu ”NU SE POATE”!

Eu #insist că SE POATE‼️ Mai trebuie doar SĂ VREI … și să fii LOIAL românilor, adică, să fii #patriot”, a conchis Eugen Teodorovici.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare