Eugen Teodorovici, către Grindeanu: Vezi ce faci cu miliardele de euro pe care le ai, care stau și nu produc nimic; sigur ajung ca să finalizezi ce au început alții și, mai ales, ca să începi noile proiecte de transport, iar ca om politic, ca fost premier, ca actual vice-premier, ar trebui să știi că românii au nevoie și de condiții mai bune de igienă, hrană, acces la utilități publice, la sănătate și educație, de locuri de muncă și de dezvoltare economică!

Fostul ministru Eugen Teodorovici îi adresează un apel, pe Facebook, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în  care îi cere să folosească miliardele de euro de care acest sector economic deja beneficiază pentru a finaliza „ce au început alții și, mai ales, ca să începi noile proiecte de transport”. 

„Sorin Grindeanu declară că vrea să ia 500 de milioane de euro de la alte domenii de investiții finanțate din fondurile europene alocate României în cadrul financiar 2014-2020, dar uită că sectorul de transport pe care îl păstorește beneficiază de o alocare de peste 15 miliarde de euro prin PNRR, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei și prin Programul de transport în cadrul financiar 2021-2027.

Hai, Sorin, lasă propaganda ieftină și vezi ce faci cu miliardele de euro pe care deja le ai, care stau și nu produc nimic. Sigur ajung ca să finalizezi ce au început alții și, mai ales, ca să începi noile proiecte de transport. Ca om politic, ca fost premier, ca actual vice-premier, ar trebui să știi că românii au nevoie și de condiții mai bune de igienă, hrană, acces la utilități publice, la sănătate și educație, de locuri de muncă și de dezvoltare economică!

Și încă ceva. Din respect pentru români ar trebui să faci publică scrisoarea prin care ai cerut Comisiei Europene această aberație (fără nicio aprobare sau mandat / ar fi interesant ca românii să știe și care sunt acei miniștri care au renunțat la banii europeni), dar și răspunsul venit de la Bruxelles prin care ești trimis la … plimbare împreună cu întreg guvernul de “specialiști””, scrie Teodorovici.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare