Eugen Teodorovici, chemat la explicații în Parlament

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, este așteptat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, la dezbaterea politică despre efectele Ordonanţei de urgenţă 114/2018.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a luat miercuri această decizie la solicitarea grupului parlamentar al USR. Dezbaterea parlamentară va începe de la ora 16,00.

Şi PNL a solicitat explicaţii pe „Ordonanța lăcomiei” chemând-o pe Viorica Dăncilă în Parlament. Liderul deputaților liberal Raluca Turcan a apreciat că actul normatitv bagă economia României în faliment.

OUG 114, care a fost adoptată de Guvern în luna decembrie, a fost criticată şi de Opoziţie, şi de companii, premierul Dăncilă anunţând intenţia de a o modifica. În urmă cu o săptămână, premierul a spus că o decizie în privinţa modificării OUG 114 va fi luată după ce va avea discuţii cu toţi miniştrii.

„Eu cred că este important să dăm dovadă de flexibilitate, totul este perfectibil, inclusiv o lege, dar eu am cerut tuturor miniştrilor ca pe OUG 114 să vină cu argumente justificate pentru a schimba anumite lucruri. După ce am toate aceste argumente, după ce văd ce stă la baza modificărilor care sunt cerute, atunci vom lua o decizie, pentru că eu cred că această decizie trebuie să se plieze pe realitate, şi nu pe considerentele unei persoane. Eu cred că săptămâna aceasta voi avea o discuţie cu miniştrii legat de toate acest aspecte”, a declarat Viorica Dăncilă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare