Eugen Teodorovici, despre autonomia ţinutului secuiesc: După aproape 4 ani de când unii (trădători de țară), cu bună știință, au încercat să fure o parte din România, dorința acestora revine

„După aproape 4 ani de când unii (trădători de țară), cu bună știință, au încercat să fure o parte din România, dorința acestora revine. Kulcsár Terza Iozsef Gyorgy și Zakárias Zoltan, din grupul parlamentar al UDMR, au depus la Camera Deputaților, trei proiecte referitoare la autonomia “ținutului secuiesc”. Acesta este ştirea sfârșitului de an. Chiar daca unii încearcă să acopere subiectul (alți trădători de țară)”, scrie, pe Facebook, Eugen Teodorovici.

„În aprilie 2020, pe vremea când eram senator, am avut o poziție foarte CLARĂ cu privire la acest subiect, pe care am să o repostez în integralitate, pentru cei care au uitat ce s-a întâmplat atunci în Camera Deputaților și, mai ales, să DECIDEȚI singuri cine este VINOVATUL pentru această mârșăvie fără margini

TEXTUL POSTĂRII MELE DIN 29 aprilie 2020:

ROMÂNIA NU ESTE DE VÂNZARE

Nu există nicio scuză pentru ce s-a întâmplat la Camera Deputaților! Depunerea acestei inițiative legislative, pentru autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc, de către câțiva parlamentari care NU ar mai trebui să fie în Parlamentul României nici măcar o singură clipă şi trecerea TACITĂ a acesteia în Camera Deputaților nu reprezintă altceva decât o încercare mârşavă din partea unora de a FURA cu bună ştiință ceea ce aparține poporului român şi din partea altora de a VINDE aceasta țară.

Și unii și ceilalți nu sunt altceva decât TRĂDĂTORI de țară și de neam. Nu vreau să aud și nu am cum să accept scuzele sau explicațiile niciunui lider politic din Camera Deputaților, fie el de la PSD, PNL, Pro România, PMP și, în niciun caz, de la șeful UDMR TOȚI trebuie să-și asume această situație, precum și faptul că eticheta pusă, începând de azi, de către poporul român asupra lor este pe deplin meritată – LAȘI, TRĂDĂTORI, VÂNZĂTORI de NEAM și ȚARĂ

Pentru ceea ce au încercat să vândă unii politicieni … mii de ROMÂNI au apărat, chiar și cu prețul vieții lor.

De la UDMR nu am nicio pretenție. De când sunt în Parlamentul României nu au alt obiectiv decât acela de a FURA acest popor, nevrând să înțeleagă că și ei trebuie să reprezinte interesele cetățenilor români și să-și dea viața pentru țara pentru care au jurat credință atunci când au devenit parlamentari – ROMÂNIA

Dar de la cei din PSD, PNL şi Pro România, nu neapărat că mă aşteptam la altceva, dar măcar din dorința lor de a se “urca” pe un nou subiect aducător de capital electoral, ar fi putut să-i facă să oprească această MÂRŞĂVIE.

Un fleac procedural, s-au grăbit să afirme unii! O să-l corectăm la Senat și gata! Ca și cum, propria casă îți este jefuită de niște tâlhari pentru că ți-ai lăsat ușa descuiată și aștepți nepăsător să-i amendeze poliția.

Dacă îşi respectau câtuși de puțin țara (că de iubit nu poate fi vorba!) sau dacă se gândeau să întoarcă măcar puțin din cât aceasta le-a tot dat, liderii politici din Camera Deputaților (şi culmea, lideri de partide politice) trebuiau să treacă această inițiativă legislativă prin Parlament în cel mult aceeași perioadă prin care Legea lui Dragnea cu cele 102 taxe a trecut şi să o RESPINGĂ.

După ce reprezentați ai UDMR și acoliți ai acestora au contribuit din plin la distrugerea și furtul „aurului verde” al acestei țări, acum încearcă mișelește să o sfâșie în bucăți.

Pentru inițiatorii proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, cât şi pentru cei care au girat această “scăpare” la Camera Deputaților, vă spun cu CERTITUDINE că Senatul României va RESPINGE acest proiect de lege.

Atât timp cât sunt în Parlamentul României și mai ales atât timp cât trăiesc, nicio bucată din țara mea nu va aparține altcuiva DECÂT POPORULUI ROMÂN””.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare