Eugen Teodorovici participă la reuniunea Consiliului Afacerilor Economice și Financiare

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, participă, marți, la reuniunea Consiliului Afacerilor Economice și Financiare (ECOFIN), potrivit unui comunicat de preslă al Ministerului de Finanțe.

“Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, participă marți, 9 iulie 2019, la Bruxelles, la prima reuniune a Consiliului Afacerilor Economice și Financiare (ECOFIN) din mandatul

Președinției finlandeze a Consiliului UE. O președinție care se va concentra pe schimbările climatice, consolidarea statului de drept și a valorilor comune, economia socială și securitatea, priorități care le vor fi prezentate celorlalte state membre.

Pe agenda ECOFIN se mai află continuarea dezbaterilor pe Cadrul Financiar Multianual, capitolul resurse proprii, în condițiile în care actuala președinție va încerca să finalizeze negocierile în toamna acestui an, precum și adoptarea recomandărilor specifice de țară”, se arată în comunicatul de presă.

Mai mult, în marja reuniunii, Eugen Teodorovici și omologul său olandez, Wopke Hoekstra, au semnat prelungirea cu un an a Programului bilateral de cooperare prin care Ministerul român de Finanțe va beneficia de asistență tehnică din partea părții olandeze.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare