Eugen Teodorovici s-a întâlnit la Washington cu mediul de afaceri american și cu reprezentanți ai Băncii Mondiale

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici a avut, joi, o întrevedere cu reprezentanți ai Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO) și ai Motorola Solutions, Pardon Corporation, Textron, Exxon Mobil, Parson Corporation, Amgen, Amro, Metlife, Google, Swiss Re Management, Merk, Lockheed Martin, corporații care fac parte din BCIU (Business Concil for International Understanding).

În cadrul discuției, ministrul Finanțelor a prezentat cadrul macroeconomic stabil al României și potențialul de creștere. Pentru ca 2019 să fie anul investițiilor, alocarea bugetară către cele trei domenii importante, sănătate, educație și infrastructură a fost prioritară. O a doua temă abordată a fost asigurarea unui cadru legal propice investițiilor străine.

„Am stabilit un cap de pod al relațiilor economice româno-americane și ne-am întâlnit cu reprezentanți ai BCIU, pe care i-am invitat să investească în România. Atitudinea părții americane a fost favorabilă și am purtat o discuție deschisă despre mediul economic și potențialul de dezvoltare a României”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

„Discuția avută cu ministrul român al Finanțelor este una constructivă și pragmatică. Apreciez modul direct de abordare în relația cu mediul de afaceri”, a precizat dl Jeffrey Donald, prim-vicepreședintele BCIU.

Tot ieri, Eugen Teodorovici a avut întrevederi cu reprezentanți ai Băncii Mondiale: Koen Davidse, noul director executiv al constituentei olandeze din care face parte România, Arup Banerji, director de țară pentru Europa Centrală și Statele Baltice, Tatiana Proskuriakova, director de țară pentru pentru România și Ungaria. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare