Eugen Tomac: PMP a fost primul partid care a cerut eliminarea pensiilor speciale

Președintele PMP, Eugen Tomac, a spus, că partidul său a fost primul partid care a cerut eliminarea pensiilor speciale. 

„PMP a fost primul partid care a propus un proiect de lege, semnat de toţi parlamentarii noştri, prin care am cerut eliminarea tuturor pensiilor speciale. Şi nu am renunţat niciodată la aceasta inţiativă. Acum, când toţi se înghesuie din nou să spună că vor eliminarea pensiilor speciale, vreau doar să reamintesc că noi am fost întotdeauna împotriva acestei nedreptăţi şi sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, când recesiunea bate la uşă şi ne ameninţă cu sugrumarea economiei, să oprim risipa banilor şi să eliminăm toate pensiile speciale”, a scris liderul PMP pe Facebook.

Eugen Tomac a fost singurul parlamentar care, atunci când s-a votat legea prin care s-au instituit pensiile speciale pentru politicieni, a fost la tribuna Parlamentului şi a spus că renunţ la pensia specială, lucru consemnat în stenograma şedinţei Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare