Eugen Tomac: PMP niciodată nu se va alia, nu va coopera şi nu va avea nimic în comun cu partidele extremiste

Europarlamentarul Eugen Tomac a afirmat luni, la Iaşi, că Partidului Mişcarea Populară nu va încheia nicio alianţă cu formaţiuni politice extremiste sau antieuropene, potrivit Agerpres.

„Condamnăm, fără reţinere, aventurile din ultimele zile ale fostului preşedinte Diaconescu. PMP niciodată nu se va alia, nu va coopera şi nu va avea nimic în comun cu partidele extremiste şi antieuropene xenofobe. Acest discurs populist face foarte mult rău societăţii româneşti. Evident, pe cetăţeni îi poţi induce în eroare foarte uşor cu un discurs dispreţuitor la adresa NATO, UE, la adresa instituţiilor statului român mai ales în momente de criză. Însă oamenii politici sunt votaţi pentru a lua decizii. Nu aşa cum se întâmplă în clipa de faţă”, a declarat Tomac, care a fost ales preşedinte al PMP sâmbătă, în cadrul unui congres extraordinar.

El a mai afirmat că actuala conjunctură geopolitică din zona Ucrainei ar trebui să-i îndemne pe oamenii politici la responsabilitate.

„Suntem statul din Est care este cel mai expus la ora actuală. Avem cea mai mare frontieră cu Ucraina. După cum putem observa, solidaritatea NATO este expusă şi într-o serie de acţiuni concrete. România este în prima linie a NATO în ceea ce priveşte descurajarea acestui conflict militar. Din această perspectivă este esenţial să evităm aceste capcane livrate de Moscova prin diverşi politicieni care devin din ce în ce mai vocali în diferite state ale UE, nu doar în România. Partidele care au adus vectorii Kremlinului în Parlament trebuie să deconteze acest lucru. Un asemenea comportament nu poate fi tolerat”, a mai spus Eugen Tomac.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare