Președintele PMP, Eugen Tomac, aduce clarificari legate de candidaturile PMP la București. „Situația este foarte simplă, PMP nu a fost invitat în Alianța pentru București. USR se opune”, a punctat acesta.
„Nu am avut ieri nicio negociere, singura persoană cu care am discutat în această perioadă în mod onest a fost Nicușor Dan pe care îl cunosc de 20 de ani.
PMP este dispus oricând să creeze o alianță în jurul candidaturii lui Nicușor Dan, cu o listă comună pentru Consiliul General. Aceasta trebuie să fie creată și agreată de candidat, fiind echipa alături de care va lucra. De asemenea, candidați comuni la toate sectoarele. Așa arată o alianță de învingători”, se arată pe pagina de Facebook a lui Eugen Tomac.
Liderul PMP susține că partidul are candidați care și singuri vor învinge PSD-ul, însă într-o alianță vot câștiga în cel puțin 5 sectoare.
„Separat, în cel mai fericit caz, un singur sector va avea primar de dreapta”, a conchis Tomac.