Eugen Tomac: PMP nu se pregătește de fuziunea cu PNL; nu mi-am negociat funcţii

Europarlamentarul Eugen Tomac susține că zvonurile din ultima perioadă, care îl dădeau drept un cap al rebeliunii din partid și omul care vrea fuziunea PMP cu PNL, sunt false, scrie stiripesurse.ro.

Tomac arată, pe Facebook, că a participat, împreună cu Cristian Diaconescu, la o întâlnire cu cei de la PNL, acolo unde a avut loc o discuție de principiu pentru o eventuală fuziune.

”Câteva minciuni care circulă în aceste zile

1. PMP se pregătește să fuzioneze cu PNL. Fals!

Nu există la ora actuală un asemenea subiect pe agenda PMP, el a fost discutat anul trecut de două ori. Prima dată a avut loc o întâlnire a domnului Președinte Diaconescu, la invitația liderului PNL și a doua întâlnire s-a desfășurat într-un format mai larg la care am participat și eu. Această întâlnire a avut loc pe 9 noiembrie.

2. Tomac vrea să verse PMP în PNL. Fals!

Eu am participat, împreună cu domnul Diaconescu, doar la o singura întâlnire ce a avut pe agenda această invitație a liberalilor, cea din 9 noiembrie. In afară de aceasta întrevede, eu NU am avut niciodată cu nimeni altcineva din conducerea PNL vreo discuție/întâlnire pe subiecte ce vizează o eventuală fuziune.

3. Tomac a negociat pentru el o funcție la alegerile europarlamentare. Fals.

Având în vedere că nu a mai existat o altă întâlnire decât cea din 9 noiembrie unde s-a discutat de principiu despre un proiect comun PNL-PMP, iar singura persoană care a solicitat ceva concret din partea liberalilor nu am fost eu.

Niciodată nu am negociat funcții pentru mine în numele PMP, eu le-am obținut prin vot. Niciodată nu mi-am trădat sau mințit colegii, tocmai de aceea am reușit să construim un partid liber, curat și curajos. Nu a fost, însă, suficient, pentru că politica se face pe voturi, iar PMP în 2020 a pierdut de la alegerile locale pana la cele parlamentare peste 200 000 de voturi.

Astăzi, PMP traversează o perioadă dificilă pentru că la un an de la alegerile parlamentare, când am luat aproape 5%, partidul pare ca și-a pierdut spiritul de echipă care a existat în interiorul nostru și majoritatea liderilor au decis că se impune rapid organizarea unui nou congres pentru a ne redresa activitatea și a ne continua lupta politică.”, scrie Eugen Tomac.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare