Europa atinge pragul de 60 milioane de îmbolnăviri cu COVID-19. Avertismentul dat de OMS

Peste 60 de milioane de infectări cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în Europa de la începutul pandemiei. Număr care repreazintă aproximativ 30% din totalul cazurilor raportate la nivel mondial, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Biroul regional pentru Europa al OMS a lansat un apel public prin care a cerut ţărilor europene să depună eforturi mai mari pentru a obţine progrese mai rapide şi mai echitabile în ceea ce priveşte vaccinarea oamenilor împotriva COVID-19, insistând asupra disparităţilor ample care există între ţările de pe acest continent, relatează Agerpres.

Deşi ratele de vaccinare din Europa sunt printre cele mai mari din lume, directorul biroului regional al OMS pentru urgenţe, Dorit Nitzan, a spus că multe persoane din categoriile prioritare – precum vârstnicii şi angajaţii din domeniul sănătăţii – nu au fost încă vaccinate.

În Europa au fost raportate peste 1,2 milioane de decese asociate maladiei COVID-19. La nivel global, numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 4,2 milioane, potrivit unui bilanţ publicat de OMS.

OMS are în total peste 50 de ţări membre în regiunea Europa, inclusiv state precum Rusia, Ucraina şi Turcia.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare