Europarlamentarul Dan Nica a cerut, în dezbaterea Grupului S&D din Parlamentul European cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, asigurări că ”România nu va fi discriminată în finanțarea relansării post-pandemie și că investițiile nu vor duce la sacrificarea unor sectoare industriale cu puternic impact economic și social în România”.
Ursula von der Leyen a confirmat, în cadrul dialogului politic avut ieri cu eurodeputații socialiști, că România va beneficia de o alocare financiară netă echivalentă cu 10% din PIB, dar că țara noastră trebuie să elaboreze de urgență un plan național. ”Banii europeni pentru relansarea economică vor veni pe cât de repede va propune Guvernul un plan de redresare Comisiei, conform celor declarate de președinta Comisiei la reuniunea Grupului S&D”, a precizat Dan Nica.
- ”Pentru ca România să beneficieze de resursele vitale de finanțare de care are nevoie, Guvernul trebuie să înceapă de urgență consultările, inclusiv cu autoritățile locale, pentru a identifica nevoile existente la nivel sectorial și regional și pentru a elabora o viziune strategică menită să reindustrializeze țara, în acord cu perspectiva trasată prin Pactul Ecologic European. Totodată, e datoria președintelui Klaus Iohannis să lupte în Consiliul European pentru aprobarea Planului de relansare conform variantei cerute de noi în Parlamentul European și formulate în propunerea Comisiei Europene”, a subliniat eurodeputatul român.
Dan Nica a criticat, în discursul său, mecanismul de alocare a fondurilor europene pentru redresare, bazat pe valoarea medie, din ultimii cinci ani, a unei serii de indicatori macroeconomici, precum șomajul și care, practic, nu au legătură cu criza actuală.
Totodată, europarlamentarul social-democrat a solicitat ca suplimentarea financiară a bugetelor Fondului pentru o Tranziție Justă (cu 32 de miliarde euro) și programului Orizont Europa (un plus de aproape 11 miliarde euro), precum și pentru REACTEU și RESCUE să devină permanentă și să nu vizeze doar această perioadă limitată de criză.