Europarlamentarul Diana Șoșoacă speră să ajungă la putere, într-o formă sau alta: fie în calitate de președinte al României, fie la guvernare, prin intermediul unui „Guvern SOS”. Astfel, europarlamentara crede că țara noastră trebuie să aplice o politică de neutralitate, scrie ziare.com.
Șoșoacă vrea să lege relații cu China, Rusia și state arabe, așa cum a procedat Nicolae Ceaușescu.
„Vreau reluarea relațiilor cu China, cu statele arabe și cu Federația Rusă. Asta nu înseamnă că mă vând rușilor! Eu sunt pentru România și atât. Vreau să fim neutri, ca Elveția. Ucraina ne deține teritorii ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov. De ce teritoriile mele care au fost luate de URSS au rămas la Ucraina?!”, a declarat Șoșoacă, pentru Gândul, într-un dialog aprins cu Denise Rifai.
Fosta senatoarea acuză, de asemenea, Uniunea Europeană de ipocrizie.
„UE importă peste 51% gaz din Federația Rusă. Cum mai importăm gaz de la ruși dacă s-au impus sancțiuni? Nu vi se pare că aceste sancțiuni a adus mai multe deservicii Europei? Trebuie să facem o politică neutră că suntem la mijlocul dintre Occident și Orient. Nu te cerți cu vecinii”, a transmis europarlamentara.
Șoșoacă nu și-ar dori ruperea legăturilor cu Uniunea Europeană.
„În relația cu UE trebuie stabilite întâlniri foarte clare (…) Este imposibil să pui în aplicare toate normele impuse de UE. Dintre români, nimeni nu are curajul să spună aceste lucruri. Nu mai avem resursele noastre. Suntem puși să ne distrugem tot ce mai avem: mineritul. Germania, Polonia și Ungaria deschid mine noi. Tot acel PNRR pe care ei ni-l invocă poate fi modificat”, a mai comentat Șoșoacă.
Pe de altă parte, europarlamentarul a spus că „NATO a făcut dezastru peste tot”. „NATO nu este o organizație defensivă. Este ofensivă. Îmi amintesc de ce a făcut în Serbia. A bombardat Bisericile din Serbia în ziua de Paște. În calitate de parlamentar am solicitat respectarea principiului reciprocității. Cum și SUA au baze în România, și noi să avem baze românești în SUA. NATO nu ne-a ajutat cu nimic. Vreau să fim ca Elveția”, a afirmat lidera SOS România.
„Ajutoarele pentru ucraineni s-au diminuat datorită mie. (…) De ce să trimit români în Ucraina să lupte pentru interesul lor. Avem peste 300 de morți în Ucraina. Sunt militari”, a adăugat Diana Ivanovici Șoșoacă. Întrebată dacă are dovezi, Șoșoacă a spus că are o listă cu 300 de români uciși în Războiul din Ucraina.