Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă afirmă că ”nu ar fi rău” dacă s-ar introduce dreptul la avort în Constituţie, ca în Franţa

Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, candidat independent pentru al doilea mandat în Parlamentul European, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că „nu ar fi rău” dacă s-ar introduce dreptul la avort în Constituţie, ca în Franţa, dar preferă „să-l introducem la nivel european”, scrie Agerpres.

El a fost întrebat de presă dacă militează pentru introducerea în România a dreptului de avort în Constituţie. „Eu cred că nu ar fi rău, dar prefer să-l introducem la nivel european, aşa încât nici femeile din Polonia să nu moară şi să nu sufere. Ar fi o soluţie elegantă”, a răspuns Nicu Ştefănuţă.

Nicu Ştefănuţă a menţionat în timpul conferinţei de presă că el luptă pentru drepturi civile, inclusiv dreptul la avort.

„Lupt şi pentru drepturi civile, de exemplu, garantarea dreptului la avort la nivel european, aşa încât România şi o Românie cu extrema dreaptă la guvernare să nu-l poată schimba în veci. Aliat în lupta asta este doamna senatoare din Franţa, care a introdus avortul în Constituţia Franţei şi care mă susţine”, a explicat Nicu Ştefănuţă.

Franţa a devenit, la începutul lunii martie, prima ţară din lume care a înscris explicit în Constituţia sa dreptul la întreruperea voluntară a sarcinii, spre marea nemulţumire a Vaticanului şi spre deosebire de numeroase alte ţări unde acest drept este îngrădit.

Accesul la avort rămâne o temă de actualitate atât la nivelul Uniunii Europene şi al statelor sale membre, cât şi la nivel mondial. În UE tendinţa generală este una de liberalizare, chiar dacă unele ţări membre, precum Polonia şi Malta, impun restricţii femeilor care doresc o întrerupere de sarcină, a comentat şi Reuters.

În luna aprilie au fost consemnaţi câţiva paşi înainte în această problemă, între care adoptarea de către Parlamentul European a unei rezoluţii ce prevede includerea accesului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare