Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ ALE) este unul din semnatarii unei scrisori adresate Comisiei Europene prin care europarlamentarii critică, tăierile bugetare aduse Parchetului European condus de Laura Codruţa Kovesi. În calitate de negociator şef al bugetului UE pentru anul 2023, Nicu Ştefănuţă a obţinut mărirea bugetului Parchetului European care se ocupă cu investigarea şi recuperarea fondurilor europene furate sau al TVA-ului fraudat.
„Parchetul European este o instituţie pentru care m-am bătut mereu ca negociator al bugetului pentru că este important să luptăm cu corupţia, să recuperăm banii europeni care ajung în buzunarele unor baroni şi nu în spitale, şcoli, proiecte bune pentru comunitate. Critic aceste tăieri care vin într-un moment total nepotrivit, Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovei performează şi livrează mult peste aşteptările politicienilor, bugetul lor trebuie crescut, nu tăiat. Eu am cerut creşteri bugetare în fiecare an pentru Parchetul European, pentru că este important să recuperăm banii europeni furaţi”a declarat Nicu Ştefănuţă
Iată conţinutul scrisorii care arată că Parlamentul European nu este mulţumit de tăierile bugetare făcute de Comisie.
„O publicaţie recentă dezvăluie că procurorii europeni ameninţă că vor da în judecată Comisia Europeană în urma reducerii de 5 milioane de euro a finanţării pentru Parchetul European şi, în special, pentru Departamentul de Tehnologia Informaţiei. Această decizie nejustificată va avea un impact foarte negativ asupra celor aproximativ 200 de cazuri investigate pentru presupusa deturnare a resurselor Facilităţii de recuperare şi rezilienţă şi cazul acordului privind vaccinul împotriva coronavirusului între preşedintele Comisiei şi Pfizer.
Suntem informaţi că şefa Parchetului European, Laura Covesi, ameninţă cu acţiuni în justiţie imediată care ar putea ajunge în curând la Curtea Europeană de Justiţie.
Acest caz, cu câteva zile înainte de alegerile europene critice, afectează iremediabil prestigiul şi imparţialitatea instituţiilor europene, dând impresia unei muşamalizări a dosarelor foarte grave instrumentate de Parchetul European împotriva intereselor financiare ale Uniunii. În acelaşi timp, oferă argumente pentru ca forţele eurosceptice şi populiste să atace credibilitatea şi independenţa morală a instituţiilor, susţinând că acestea aplică regulile în mod selectiv.
Valoarea reducerii, 5 milioane EUR, este nesemnificativă pentru mărimea bugetului UE şi, evident, nu are o justificare bugetară. Cu toate acestea, este crucial pentru continuarea unei serii de investigaţii.
Din aceste motive, vă facem apel să vă ridicaţi la înălţime, să restabiliţi bugetul şi să păstraţi prestigiul instituţiilor şi al UE prin sprijinirea activă a independenţei Parchetului European.”