Europarlamentarul PSD, Dan Nica, cere sprijinul Comisiei Europene referitor la Pactul Ecologic

Liderul delegației europarlamentarilor PSD Dan Nica cere sprijinul Comisiei Europene pentru realizarea unor proiecte sustenabile pentru regiunile miniere și energointesive care vor fi afectate de Pactul Ecologic European, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

În cadrul dialogului avut ieri, la Bruxelles, cu Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene responsabil pentru Pactul Ecologic European, Dan Nica a pledat pentru înființarea unei echipe de lucru în cadrul Comisiei, pentru sprijinirea statelor membre ce vor întâmpina dificultăți în procesul de atingere a obiectivelor de renunțare la cărbune până în 2030, respectiv de neutralitate climatică până în 2050.

Dan nica

Studiile arată că România trebuie să investească anual, începând cu 2020, timp de un deceniu, 4% din PIB, adică 8 miliarde de euro în fiecare an, pentru a-și atinge țintele de decarbonizare pentru 2030.

Vă solicit, d-le Timmermans, ca pentru statele membre care se vor confrunta cu probleme economice și sociale în cursul tranziției climatice, să creați o echipă în cadrul Comisiei Europene, care să sprijine elaborarea și aplicarea planurilor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse pentru 2030, respectiv 2050”, a declarat europarlamentarul român în dezbaterea din cadrul Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie cu vicepreședintele Frans Timmermans.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare