Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, ales vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES)

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni la Congresul PES, desfăşurat la Berlin la finalul acestei săptămâni.

„Am avut onoarea să fiu ales, în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Berlin, în funcţia de vicepreşedinte la nivel european al PES, în perspectiva alegerilor europene din anul 2024.

Este o reuşită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă, la nivelul familiei social-democrate europene.

Doresc să-i mulţumesc pentru sprijin şi încredere preşedintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană şi contează astăzi, cu adevărat, în plan european.

Sunt mândru să mă alătur unei echipe puternice, conduse de noul nostru lider, fostul premier suedez, Stefan Lofven, de prim-vicepreşedintele Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, şi de secretarul general, deputatul german Achim Post, cărora le mulţumesc pentru susţinere şi împreună cu care ne propunem câştigarea alegerilor europene din 2024.

Sprijinul pentru România este dovedit şi prin includerea solicitării ca ţara noastră să fie primită în spaţiul Schengen, în rezoluţia aprobată în cadrul Congresului PES de toate partidele social-democrate europene, pe care am avut bucuria să o prezint în cadrul reuniunii.

Împreună cu mii de militanţi din Partidul Social Democrat şi cu colegii mei din PES activists România, cărora le mulţumesc pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului, contribuim de aproape 16 ani la construcţia unei voci puternice a social-democraţiei româneşti în plan european, milităm pentru o participare mai activă la dezbaterile internaţionale şi doctrinare şi la popularizarea activităţii Partidului Socialiştilor Europeni şi a familiei noastre politice în România.

Reuşita noastră se datorează tuturor celor care au crezut, în cele mai dificile momente, că nu trebuie să abandonăm valorile social-democrate europene, ci să luptăm pentru mai multă influenţă a României în plan european”, a declarat vicepreşedintele socialiştilor europeni, Victor Negrescu.

În marja congresului PES, delegaţia PSD, condusă de preşedintele Marcel Ciolacu, a avut o serie de întâlniri pentru a discuta despre aderarea României la spaţiul Schengen şi cooperarea bilaterală şi politică, cu mai mulţi lideri europeni precum cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, premierul Finlandei, Sanna Marin, premierul Portugaliei, AntĂłnio Costa, comisarii Ylva Johansson şi Frans Timmermans, şi noul preşedinte al PES, Stefan Lofven.

În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat şi o rezoluţie pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului PES de eurodeputatul Victor Negrescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare