Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Finanțările europene să fie adaptate la nevoile actuale ale statelor membre

Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, adaptarea finanțărilor europene la nevoile actuale ale statelor membre, ca urmare a impactului generat de războiul din Ucraina, a crizelor prețurilor la energie și alimente și a modificărilor făcute recent la bugetul european, ce vizează sprijinirea statelor ce au preluat un număr semnificativ de refugiați, potrivit unui comunicat de presă transmis de PSD.

“Crizele pe care le traversăm în prezent și volatilitatea mediului economic actual fac ca planurile de redresare și reziliență aprobate anul trecut să nu mai corespundă în totalitate nevoilor noastre de astăzi. Fie că vorbim de zona de agricultură sau de sănătate, educație sau energie, de pensii sau beneficii sociale, lista de priorități s-a schimbat semnificativ pentru multe dintre statele europene. Este și cazul României, unde am avut un plan făcut pe repede înainte, cu multe carențe, alocări de milioane de euro pentru consultanță și ținte care afectează stabilitatea socială a țării. De aceea, este important ca regulamentul european să permită o flexibilitate mai mare, o optimizare în funcție de nevoile statelor membre, dar și o distribuție echitabilă a fondurilor între domeniile de investiții și zonele beneficiare”, a declarat europarlamentarul PSD Victor Negrescu.

Potrivit sursei citate, o atenție sporită va fi oferită statelor aflate la frontiera cu Ucraina, printre care și România, pentru a finanța, spre exemplu, hub-ul umanitar

Europarlamentarul a solicitat, de asemenea, în intervenția sa din plen, în care a susținut conferirea statutului de țară-candidat pentru Republica Moldova, resurse financiare suplimentare pentru această țară, în contextul efectelor generate de războiul din Ucraina.

Parlamentarii europeni din Comisia pentru Bugete au solicitat în mod repetat, în ultimele săptămâni, revizuirea cadrului financiar multianual și adaptarea finanțelor europene la nevoile actuale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare