Europarlamentarul Victor Negrescu: “În 2 ani, 1,5 milioane de lucrători din România vor beneficia de salariul minim european”

Europarlamentarul Victor Negrescu a avut o intervenție în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European pentru a susține necesitatea implementării cu celeritate a salariului minim european. 

“Avem nevoie de un salariu minim european. Un salariu decent pentru cetățenii europeni care să le permită acestora să aibă un nivel de trai adecvat. Avem nevoie de o reglementare comună în plan european și știm că nu a fost simplu să obținem acest lucru.

Din păcate, au existat guverne, de dreapta în cazul României, care s-au opus salariului minim european, dar astăzi ne bucurăm să vedem că toată lumea susține acest obiectiv deși îl respingeau categoric în trecut”, a menționat europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu.

Reprezentantul României în Parlamentul European a reiterat importanța adoptării salariului minim european, în special în contextul crizelor multiple și concomitente pe care le traversează statele membre ale Uniunii Europene. Conform reglementărilor, directiva trebuie aprobată și implementată în legislația națională în doi ani de la publicarea sa.

“În România, 1,5 milioane de lucrători vor beneficia de această reglementare și sunt convins că și la noi în țară vom reuși să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și să implementăm această directivă, cât mai rapid. Totodată, este important să mergem mai departe, să sprijinim și IMM-urile în acest sens, să ne asigurăm că și condițiile de muncă sunt adecvate pentru persoanele care au un venit  minim. 

În ciuda acestor aspecte, este evident pentru noi că în contextul actual, al inflației și al creșterii prețurilor, avem nevoie de salarii decente peste tot în Europa și avem nevoie ca lucrătorii să fie plătiți similar pentru aceeași muncă, oriunde în Europa”, a explicat Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete din Parlamentul European.

Eurodeputatul Victor Negrescu a susținut mereu necesitatea introducerii salariului minim european. Încă de acum doi ani, împreună cu PES activists România și Partidul Social Democrat, a inițiat o petiție, susținută de peste 20.000 de persoane, pentru un salariu minim european, care a fost semnată, în numele PSD, de președintele Marcel Ciolacu, dar și de reprezentanții celor mai importante structuri sindicale, și care a fost depusă la Parlamentul European.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare