Europarlamentarul Victor Negrescu, întâlnire cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, într-un moment determinant pentru parcursul României către aderarea la OCDE, la sediul central al organizației

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că a avut o întâlnire foarte bună cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, într-un moment determinant pentru parcursul României către aderarea la OCDE, la sediul central al organizației.
”Vestea bună este că România a îndeplinit practic toate cerințele asumate. A mai rămas un singur capitol, cel privind comerțul, iar imediat ce acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Statele Unite va fi aprobat, toate capitolele vor fi închise.
Mă bucur că, prin activitatea din Parlamentul European și dialogurile pe care le-am avut recent în Statele Unite, am putut contribui la finalizarea acestui ultim aspect și susținerea acestui obiectiv strategic pentru România.
Secretarul general al OCDE a salutat sprijinul larg, dincolo de diferențele politice, pentru aderarea României. Este un proiect de țară care trebuie susținut de toți.
Acum însă contează să folosim activ această apartenență. Aderarea la OCDE nu este doar o etichetă internațională sau un obiectiv diplomatic bifat. Înseamnă mai multă încredere pentru investitori, reguli mai clare și mai stabile, acces la bune practici internaționale, instituții mai eficiente și politici publice mai moderne.
Aderarea reprezintă șansa de a atrage mai multe investiții, locuri de muncă mai bine plătite și o economie mai competitivă. Înseamnă standarde mai bune în educație, sănătate, administrație și digitalizare.
Pentru români, miza reală este una simplă: o calitate a vieții mai bună.
Am discutat și despre consolidarea colaborării dintre OCDE și Parlamentul European, inclusiv pe teme legate de competitivitate, educație, digitalizare, combaterea crimei organizate și dezvoltare economică.
Sper și sunt încrezător că decizia finală privind aderarea României la OCDE o să fie luată rapid, în cursul acestui an. România merită să fie parte a acestui club al economiilor dezvoltate”, spune Negrescu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare