Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au urcat cu 1,8% în zona euro şi cu 2% în Uniunea Europeană în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, iar Danemarca, Bulgaria şi România sunt statele membre UE în care s-au înregistrat cele mai creşteri, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În octombrie, preţurile producţiei industriale au crescut cu 5,4% în zona euro şi cu 5% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă.
În UE, preţurile producţiei industriale s-au majorat în noiembrie cu 4,5% în sectorul energiei, cu 1,5% pentru bunuri intermediare, cu 0,6% pentru bunuri de folosinţă îndelungată şi cu 0,4% pentru bunuri de capital.
În noiembrie, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE, cu excepţia Irlandei, unde au scăzut cu 2,5%
Cele mai mari creşteri din UE ale preţurilor producţiei industriale în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, au fost în Danemarca (10,3%), Bulgaria (8,5%) şi România (7,3%).
Conform datelor Eurostat, preţurile producţiei industriale au crescut cu 23,7% în zona euro şi în UE în noiembrie, comparativ cu perioada similară din 2020.
În UE, preţurile producţiei industriale au crescut în noiembrie cu 64,9% în sectorul energiei, cu 18,6% pentru bunuri intermediare, cu 5,2% pentru bunuri de folosinţă îndelungată, cu 4,6% pentru bunuri de capital.
Toate statele au raportat creşteri anuale ale preţurilor producţiei industriale în noiembrie, cele mai semnificative fiind în Irlanda (87,9%), Danemarca (51,7%) şi România (40,4%).
Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară. AGERPRES