Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a majorat cu 8,4% în primele nouă luni, faţă de perioada similară din anul 2023.
- Creșterea vânzărilor din retail este confirmată și de Eurostat, care plasează țara noastră pe locul secund în Uniunea Europeană în topul creșterilor anuale. Avansul consumului privat confirmă creșterea puterii de cumpărare a românilor pe fondul politicilor economice și salariale inițiate de PSD și implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.
Raportul INS indică o creștere de 8,4% a volumului cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024, comparativ aceeași perioadă din 2023.
Acest salt s-a înregistrat datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+14,2%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,1%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,6%).
Eurostat: România, locul doi în Uniunea Europeană prin prisma avansului anual în retail
Cifrele INS sunt confirmate și de Eurostat. Potrivit celor mai recente date ale organismului european de statistică, cu un progres de 10,3% față de septembrie 2023, România ocupă locul secund în UE din punctul de vedere al vânzărilor din retail.
Lider la acest capitol este Luxemburg, cu o creștere de 13,1%, în timp ce poziția a treia este ocupată de Croația (+7,1%). Cele mai semnificative scăderi s-au consemnat în Estonia (-4.4%), Polonia și Slovenia (ambele -3.0%).
Veniturile românilor, în creștere accentuată în guvernarea PSD, factor determinant în evoluția pozitivă a comerțului
Creșterea comerțului este efect direct al măsurilor implementate de Executivul condus de Marcel Ciolacu, de creștere a puterii de cumpărare a românilor. Dintre măsuri, cel mai mare impact l-au avut salariul mediu net, care s-a situat constant, începând din luna martie a acestui an, la peste 1.000 de euro, recalcularea pensiilor, măsură prin care veniturile medii ale seniorilor au ajuns la 550 de euro, și reducerea substanțială a inflației, prin plafonarea prețurilor la alimente și energie.
În plus, creșterea economiei și declinul constant al ratei inflației au determinat Bănca Naţională a României (BNR) să ia decizia reducerii dobânzii de politică monetară, concretizată în ieftinirea creditelor pentru populație. Astfel, românii au avut la dispoziție mai mulți bani nu doar pentru un trai mai bun, ci și pentru achiziția de bunuri.
PSD oferă premise substanțiale de creștere a comerțului și în perioada 2025-2028
În Programul de Guvernare al PSD pentru următorii patru ani, creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare a românilor se numără între prioritățile naționale. Social-democrații au ca obiectiv ca România să ajungă între primele 45 de țări în privința dezvoltării umane și în rândul primelor 30 de state în privința calității vieții, la nivel global.
” Până la finalul anului 2029 putem ajunge cu salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună și la un salariu minim brut de 1.300 de euro pe lună, prin mecanismul salariului minim european. De asemenea, în următorii 5 ani vom ajunge la cel puțin 1,5 milioane de contracte de muncă cu o valoare netă de peste 1.500 de euro pe lună. Un alt obiectiv este creșterea pensiei medii la 810 euro până la finalul anului 2029. Pensia minimă va ajunge la 415 euro”, a precizat liderul PSD Marcel Ciolacu.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.
CMF 31240010