Dintre cei 160.468 candidaţi prezenţi, 135.101 candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%. Dintre aceştia, 839 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece), a informat luni Ministerul Educaţiei şi Cercetării care a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională ale absolvenţilor clasei a VIII-a (înainte de contestaţii), sesiunea 2 – 27 iunie 2020.
Rata de participare a fost de 93.00 %: 160.468 candidaţi prezenţi, dintr-un total de 172.531 de elevi înscrişi.
Acesta a fost primul examen susţinut de elevii claselor a VIII-a în stare de alertă, în urma pandemiei cu noul coronavirus.
La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5(cinci) 135.101 candidaţi (83.9%), iar 4.587 candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 112.651 candidaţi (70.2%) au note peste sau egale cu 5(cinci), iar 3.251 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).
Potrivit MEC, 7 elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Contestaţiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 şi marţi, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.
Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 27 iunie.
“În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaţilor sunt afişate în acest format”, a precizat MEC.