Evaluarea miniştrilor – în linie dreaptă / Dragnea anunţă un CExN al PSD peste două săptămâni

Evaluarea miniştrilor cabinetului Dăncilă este la final, a anunţat sâmbătă preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Aceasta va fi tema unui Comitet Executiv Naţional al PSD care va avea loc în aproximativ două săptămâni.

„O să ne consultăm cu toţi colegii, să vedem când este cea mai bună dată. Săptămâna a doua începând de astăzi sau, cel târziu, a treia. (…) Spunea doamna premier că e pe final (n.r. – evaluarea miniştrilor)”, a declarat Dragnea la Liceul „Jean Monnet” din Capitală, unde a votat la referendumul pentru revizuirea Constituţiei.

El a precizat că a votat pentru ceea ce au solicitat milioane de români:

Dragnea„Am votat pentru ceea ce solicită milioane de români, pentru ceea ce cred eu că ne defineşte ca societate şi ca naţiune. (…)

Ştim cu toţii că, de ani de zile, ni se spune că alţii ştiu mai bine cum trebuie să trăim, cum trebuie să acţionăm, alţii ştiu mai bine ce e bine pentru noi. Eu cred că este momentul să decidem noi ce societate şi ce ţară vrem să avem şi cum vrem să trăim în ţara noastră”, a afirmat Dragnea, la ieşirea de la vot.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare