Primăria Capitalei, prin intermediul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, la inițiativa Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facilală “Prof. dr. Dan Theodorescu”, organizează pe 26 și 27 octombrie 2017 Zilele Prevenirii Cancerului Oral.
Este pentru a doua oară când un astfel de eveniment se desfășoară în România. La prima ediție, din luna iunie, s-au prezentat la consult 104 persoane, iar medicii au identificat 12 cazuri de leziuni premaligne și maligne, ceea ce reprezintă 11,53 la sută din totalul prezentărilor. Doi pacienți au intrat deja în programul de tratament, urmând ca și ceilalți zece să facă același lucru în perioada următoare.
Necesitatea unor zile de prevenire a cancerului oral pornește de la numărul mare de cazuri diagnosticate de medicii Secției Clinice de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. În lipsa prevenției, pacienții ajung prea târziu la medic, iar soluțiile terapeutice sunt limitate.
În România, în fiecare an, sunt diagnosticate în jur de 500 noi cazuri de cancer oral, iar 40 la sută dintre acestea sunt neoperabile. Cele mai multe astfel de cazuri sunt diagnosticate în faze avansate, cu o rată de supraviețuire scăzută.
„Suntem îngrijoraţi de numărul tot mai mare de cazuri de cancer oral, de aceea rugăm colegii din cabinetele stomatologice să trimită în clinicile de chirurgie oro-maxilo-facială orice suspiciune de boală oncologică. De asemenea, orice om care sesizează o anomalie orală, o tumoră la buza limbii, planşeu, văl palatin, trebuie să meargă la spital, pentru că aceste tumori sunt la vedere. De multe ori cazurile care ajung la spital sunt atât de grave încât o tumoră acoperă integral o buză sau ambele buze, sau limba”, a declarat prof. dr. Alexandru Bucur, șeful Clincii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facilală.
De aceea, între 26 și 27 octombrie, specialiștii Secției Clinice de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială vor acorda consultații fără bilet de trimitere.
ecopolitic.ro