Rata notelor mai mari sau egale cu 7 la examenul de titularizare a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, de la 48,68% la 50,73%, anunţă Ministerul Educaţiei.
„Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar (după soluţionarea contestaţiilor) relevă o majorare de 2,05% a notelor ≥ 7 în raport cu prima afişare (rezultatele iniţiale)”, a transmis Ministerul Educaţiei.
Astfel, au fost depuse 5.083 de contestaţii (6.248 în anul anterior). În cazul a 4.915 contestaţii (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate.
Ca urmare, rata notelor ≥ 7 (şapte) a crescut de la 48,68% la 50,73% (46,71% în 2021).
Procentul notelor între 5 şi 6.99 este 32,96 (în scădere comparativ cu anul trecut – 35,02%).
Din promoţia curentă, 46,98% dintre candidaţi au obţinut note ≥ 7 (şapte), în creştere faţă de anul trecut: 42,65%.
Un număr de 146 de candidaţi au obţinut nota 10 (număr nemodificat faţă de prima afişare), iar 12.456 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.
În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări, din cele 24.862 transmise spre evaluare, întrucât lucrările a 19 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.
Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 29 iulie şi 1 august.