EXCLUSIV / Cine sunt și ce au declarat cei PRO sau ANTI – Dragnea în ultimele 24 de ore!

Lideri ai PSD, cunoscuţi ca fiind cei mai apropiaţi preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, sunt acum ”semnatari” ai scrisorii deschise împotriva acestuia, şi „vârfuri de lance” ai contestatarilor.În decursul ultimelor 24 de ore foarte mulți lideri PSD, PRO Și ANTI Dragnea au ieșit public pentru a-și susține poziția.

badalauLiderul PSD Giuirgiu, Nicolae Bădălău, semnatar al scrisorii anti-Dragnea, spune că numărul semnatarilor ar fi miercuri seara de 25.

„Am semnat și eu scrisoarea, eram undeva la numărul 25″, a declarat Nicolae Bădălău la TVR1. „Fiecare trebuie să își asume acea semnătură și decizia.

Așa e bărbătește într-un partid”, a mai spus Bădălău.

Printre cei care şi-au anunţat aproape imediat susţinerea faţă de scrisoarea lansată în spaţiul public de Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu s-a aflat secretarul general al PSD, Marian Neacşu:

Tutuianu Firea Stanescu„Am citit cu atenţie declaraţia comună a colegilor noştri şi am constatat că sunt enunţate o serie de principii sănătoase privind acţiunea politică a PSD, care din păcate au fost abandonate în ultima perioadă. Sunt întru totul favorabil ideii de revenire la modul colegial şi democratic de luare a deciziilor în partid şi, mai ales, celei de asigurare a continuităţii şi mai ales a coerenţei guvernării. În calitate de secretar general, propun ca în perioada imediat următoare acest document să fie analizat de toate organizaţiile partidului şi dezbătut în cadrul Comitetelor Executive Judeţene, astfel încât preşedinţii de organizaţii să participe la Comitetul Executiv Naţional cu un mandat clar din partea membrilor de partid. În felul acesta vom păstra şi unitatea partidului şi guvernarea şi vom putea să privim cu încredere către alegerile de anul viitor”, a spus Neacşu într-un comunicat.

Într-o declaraţie susţinută la Parlament, senatorul Adrian Ţuţuianu a explicat acest demers şi spune că dosarele lui Liviu Dragnea constituie un motiv serios pentru ca acesta să demisioneze de la şefia Camerei Deputaţilor şi a PSD.

„Este o scrisoare în care am încercat printr-o modalitate succintă să facem o analiză a situaţiei actuale a PSD şi am propus un număr de măsuri pe care trebuie să le luăm în perioada următoare. Cred că foarte important este să avem în vedere interesele României şi, foarte important pentru noi, ca membri ai PSD, este să avem în vedere interesele partidului şi să-i dăm nu doar o situaţie de prezent, ci mai ales să ne gândim la viitor. (…) Eu cred că există riscul, dacă nu găsim o soluţie serioasă la problemele pe care PSD le are astăzi, ca unii dintre parlamentarii noştri să plece spre alte partide politice. Am avut recent un caz la Botoşani, sunt două-trei situaţii în care parlamentari din PSD – şi de la Botoşani, şi de la Ilfov – şi-au exprimat nemulţumirile şi riscul acesta există, ceea ce poate genera inclusiv o pierdere a majorităţii parlamentare cel puţin la Camera Deputaţilor, într-o primă etapă. „, a spus Ţuţuianu.

Despre amnistie şi graţiere, Adrian Ţuţuianu a spus că acestea sunt „acte de clemenţă” pe care orice stat civilizat le adoptă la anumite intervale de timp, dar numai printr-un act normativ adoptat de Parlament.

Însuşi vicepremierul Paul Stănescu, un alt fost apropiat al lui Liviu Dragnea, semnatar al scrisorii, consideră că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură.

„Mi-am asumat această declaraţie, alături de doamna Firea şi domnul Ţuţuianu, conştient fiind că Partidul Social Democrat se află într-un moment de cotitură. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume, într-un cadru cât mai larg, pentru că numai aşa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alături de colegii mei, cauzele care au condus la situaţia noastră actuală, una deloc favorabilă, în ciuda măsurilor bune din punct de vedere economic şi social pe care le-a luat Guvernul. (…) Trebuie să asigurăm stabilitatea coaliţiei majoritare, continuarea şi implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, să sprijinim administraţia publică locală prin investiţii publice şi alocări judicioase de fonduri, să îmbunătăţim imaginea PSD atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, fără însă a face rabat de la principiile noastre şi fără a ne asocia în vreun fel cu forţe care ne erau potrivnice până mai ieri”, a arătat Paul Stănescu.

Un alt apropiat al lui Dragnea, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a anunţat pe Facebook că susţine declaraţia comună lansată de trei „grei” PSD, prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD, şi de şef al Camerei Deputaţilor.

  • El l-a calificat pe Dragnea ca fiind un om orbit de putere, de orgolii şi de frici imaginare: 

Marcel Ciolacu„Susţin scrisoarea semnată de colegii mei, pentru că am convingerea că PSD poate să facă în continuare lucruri bune pentru România. Pentru a realiza asta, trebuie să înţelegem că solidaritatea de partid nu înseamnă să fim pasivi unor decizii greşite care continuă de prea mult timp. Aceste decizii greşite se suprapun cu dorinţa de şi mai multă putere a lui Liviu Dragnea. Un preşedinte PSD care a făcut lucruri bune, dar care, astăzi, din păcate, nu mai este omul pe care l-am cunoscut în urmă cu ceva ani. Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii şi spaime imaginare. Nu putem accepta ca libertatea de exprimare în PSD să fie suprimată, colegi de-ai noştri să fie daţi afară, iar deciziile să se ia în mod arbitrar de către un singur om. Nu putem tolera să vedem cum fractura din societate se adânceşte pe zi ce trece şi că ura care ne desparte a ajuns mai puternică decât lucrurile care trebuie să ne unească şi să ne ducă înainte ca naţiune. Nu putem asista la izolarea României pe plan extern şi la asocierea ei cu state sancţionate şi puse la colţ pentru nerespectarea valorilor şi principiilor europene.

Problemele personale ale lui Liviu Dragnea fac ca modificările la legile justiţiei să nu poată fi realizate. În locul unei consultări, avem de-a face cu nişte decizii impuse unilateral. Iar societatea răspunde pe bună dreptate la acest comportament. Susţin modificările legilor justiţiei, dar făcute de o manieră corectă, prin consultarea tuturor părţilor implicate. Toate aceste lucruri se identifică din păcate cu Liviu Dragnea şi cu modul său total greşit în care a înţeles să exercite puterea şi încrederea pe care PSD i le-a dat. Pentru toate acestea, cred că a venit timpul ca Liviu Dragnea să înţeleagă faptul că pentru binele României şi al PSD ar trebui să facă un pas în spate.”

Un alt lider care a semnat scrisoarea este cel al PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă: „Am semnat scrisoare şi o susţin”.

Alături de șeful PSD – prin declarații publice, în ultimele 24 de ore, au fost atât Olguța Vasilescu, Rovana Plumb, Șerban Nicolae, Mircea Drăghici, Nicolicea, Ion Arsene cât și Codrin Ștefănescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat la Antena 3 că nu poate fi împotriva lui Paul Stănescu, adăugând că demisia din fruntea PSD este o decizie care aparţine lui Liviu Dragnea.

Vasilescu Olguta„Am un mesaj pentru toți cei trei semnatari. Nu s-a pus problema să fie excluși în partid. Noi avem nevoie de o soluție echilibrată. Eu nu mă văd votând vreodată împotriva lui Paul Stănescu care îmi este amic. Demisia este o decizie pe care trebuie să o ia dumnealui. Demisia este un act unilateral. Nu pot eu să cer demisia cuiva. (…) Dar toate rufele murdare eu zic că trebuie să le spălăm în CEX și să ieșim de acolo cu o soluție agreată. Urmează să avem niște discuții foarte serioase, chiar dacă îndelungate și vom sta mai multe ore, toate lucrurile trebuie spuse acolo și nu în altă parte”, a declarat Lia Olguța Vasilescu. Ea a anunţat că va continua să lupte împotriva abuzurilor din justiţie pe care le-a simţit personal.

Rovana PlumbMinistrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, are la rândul său un mesaj pentru semnatarii scrisorii deschise:

„Sunt mâhnită de această scrisoare, e o lovitură incorectă aplicată într-un moment prost ales (…). Acest moment nu este ales întâmplător. Ne confruntăm cu atacuri politice, judiciare, care încearcă să împiedice această guvernare pentru români. Este un demers care nu face decât să destabilizeze partidul (…). Fac un apel la unitate, către toți liderii și membrii partidului, să-și manifeste solidaritatea cu partidul și conducerea lui în aceste momente în care se încearcă divizarea noastră”.

Nicolicea serban nicolaeDeputatul PSD Eugen Nicolicea crede că aspectele critice menţionate în scrisoare ar fi trebuit să fie, „în ordinea firească”, dezbătute în cadrul conducerii PSD, şi după aceea să se facă o declaraţie de presă sau un comunicat cu problemele ridicate şi cu răspunsurile la acele probleme. Şi el spune că demisia lui Liviu Dragnea este un act unilateral, care ţine de voinţa persoanei căreia i s-a cerut demisia.

„Până la această scrisoare deschisă, toată lumea era încântată  de modul în care Liviu Dragnea conducea partidul”, a declarat Nicolicea la Parlament. „CEx nu se face pentru detensionarea situaţiei, ci pentru rezolvarea problemei. Au fost ridicate nişte probleme, trebuie găsite nişte răspunsuri şi cred că după aceea sunt luate anumite  măsuri, dacă e nevoie”, a adăugat Nicolicea.

Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, spune că experienţa politică îl face să fie foarte atent la asemenea demersuri.

„Nu vreau să trag o concluzie, pentru că atunci ar însemna că reuniunea CExN este inutilă şi toţi dăm sentinţe în prealabil în aşa fel încât să îndeplinim doar o simplă formalitate. Din punctul meu de vedere sunt câteva lucruri pe care nu le-am înţeles în această scrisoare, şi anume faptul că ar trebui să ne îngrijoreze adversitatea lui Iohannis şi a grupării #Rezist şi a altor formule de manifestare ale unui sistem ticălos, profund anticonstituţional şi profund abuziv. Acest aspect nu cred că poate să intre în discuţie”, a declarat pentru Agerpres Şerban Nicolae.

El a amintit că rămâne un adept al remanierii guvernamentale:

„De altfel, eu am şi declanşat într-un fel această procedură de evaluare a miniştrilor. Sunt adeptul în continuare a unei remanieri consistente la nivelul Guvernului, încă de la precedentul CExN al PSD de la Neptun, când am atras atenţia asupra faptului că sunt întârzieri mari, că în general există blocaj între ministere şi mai ales că în bună măsură proiectele pe care noi ni le-am asumat public şi în legătură cu care există mari aşteptări din partea opiniei publice sunt întârziate sau blocate în mod sistematic. De aceea, păstrând atitudinea mea cât se poate de deschisă faţă de dreptul la opinie al oricărui coleg, aş vrea să le ascult argumentele. Poate greşesc, dar, din punctul meu de vedere, principala noastră problemă acum ţine de actul guvernamental. „, a spus Şerban Nicolae.

Împotriva scrisorii s-a exprimat pe Facebook, Mircea Drăghici – secretar al Camerei Deputaţilor:

Mircea Draghici„Democraţia este o valoare fundamentală pentru PSD, care respectă şi apreciază toate formele ei de manifestare, dar, din păcate, ceea ce se întâmplă astăzi în interiorul partidului nu ţine nici de manifestarea vreunei forme a democraţiei şi nici de statutul partidului.  Statutul partidului stabileşte într-adevăr forurile în care funcţionează democraţia de partid şi în aceste foruri trebuie dezbătute problemele partidului, dacă există cu adevărat! Această scrisoare nu respectă nici conduita cerută de partid, nici spiritul şi decenţa dezbaterii în PSD. Această scrisoare este mai degrabă o lovitură incorectă aplicată într-un moment ales prost. (…) Liderii unui partid nu fac scrisori, nu fac bileţele, nu semnează fiţuici…”.

Şi preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, crede că se încearcă destabilizarea PSD şi scindarea PSD,

Ionel Arsene„PSD s-a remarcat în politica românească prin unitatea de care a dat dovadă, prin rezultatele foarte bune obţinute pentru România în timpul perioadelor în care s-a aflat la guvernare.

În aceste momente, partidul traversează momente mai puţin faste, în care se încearcă divizarea partidului, a membrilor săi. Nu aceasta este calea de urmat, în pofida tuturor semnalelor care apar de la diverşi ‘binevoitori'”, a scris Ionel Arsene pe Facebook.

Nu în ultimul rând, Codrin Ștefănescu a apărut pe toate posturile de televiziune susținându-l pe Dragnea.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare