EXCLUSIV : Conferință de alegeri cu scandal la PSD Sector 6
”PDL-iștii vor prelua din nou conducerea PSD Sector 6”
Profitând de degringolada de la vârful PSD, astăzi, o dată cu reuniunea Biroului Permanent National al PSD, are loc și Conferința de alegeri la Sectorul 6.Atât seniorii cât și cei mai vechi membri PSD Sector 6, care sunt de peste 20 de ani în partid, sunt nemulțumiți de faptul că s-au făcut aranjamente inainte de Conferința de alegeri iar conducerea PSD Sector 6 v-a fi dată pe mâna foștilor PDL-iști, declarându-ne că ”PDL-iștii vor prelua din nou conducerea PSD Sector 6”.
CINE CONDUCE PSD SECTOR 6
Gabriel Mutu(senator), Președinte PSD Sector 6 , – fost PDL
Bogdan Mihailescu (deputat), prim-vicepresedinte PSD Sector 6, – fost PDL
Gabriel Petrea (viceprimar sector 6), colaboratorul tăcut al lui Rareş Mănescu, Primar sector 6
Senatorul Gabriel Mutu este presedinte al filialei PSD Sector 6. Totodata, din echipa de conducere mai fac parte, in calitate de prim-vicepresedinti, Gabriel Petrea (viceprimar sector 6) si Bogdan Mihailescu (deputat).
Gabriel Mutu – Senatorul penal, susținut de Poteraș, Mănescu și Vanghelie
”Garantat PDL în 2008 și susținut de Cristian Poteraș, în 2010- Senatorul PDL Gabriel Mutu s-a înscris în PSD, anunţul fiind făcut la reuniunea Consiliului Municipal Bucureşti al social-democraţilor, de liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie la acea vreme, care a precizat că parlamentarul va vota moţiunea de cenzură și a garantat pentru el. Ambii giranți ai lui și amici, Marian Vanghelie și Cristian Poteraș, sunt după gratii, fiind acuzați că au devalizat vistieriile primăriilor de sector.
Se pare că prietenia cu Rareş Mănescu şi faptul că, în sufletul său, a rămas tot PDL şi amic al lui Cristian Poteraş l-au împiedicat să se angreneze chiar și în campania de la prezidențiale a lui Victor Ponta în Sectorul 6. Vicepreşedinte al PSD Sector 6 și având în grijă campania PSD pe sector, corturile PSD Sector 6 aratau deplorabil şi nu conţineau materiale de promovare a candidatului, neexistând niciun fel de coordonare şi nicio iniţiativă pentru acţiunile din teren.
Dacă luăm în calcul lipsa totală de implicare a lui Mutu (nume parcă predestinat) – acțiunile lui din campania de anul trecut arată indolenţa acestuia şi continuarea în secret a amiciţiei cu fostul edil Cristian Poteraş de la PDL, dar şi pe cea dezvoltată mai recent cu actualul primar al Sectorului 6, Rareş Mănescu.
De fapt, toţi trei au fost şi sunt parteneri în afaceri pe care continuă să le desfăşoare nestingheriţi în acest sector al Bucureştiului, profitând de faptul că Autoritatea Locală este condusă de Mănescu. Acesta din urmă a preluat ştafeta de la Poteraş şi este în prezent garantul continuităţii relaţiei de business în interesele acestui „trio”, spun apropiaţii politici.
Este de notorietate că în virtutea bunei relaţii pe care Gabriel Mutu o are cu edilul Rareş Mănescu, încă din timpul defunctei USL, pe când nu erau doar amici, ci şi într-o alianţă politică, Mutu a ajuns să deţină controlul asupra unor direcţii din Autoritatea Locală Sector 6, printre care şi A.D.P.D.U Sector 6.
Cu toate că USL nu mai există şi drumurile lor politice s-au despărţit, fiecare făcând, cel puţin în mod formal, parte din alte alianţe şi susţinând candidaţi diferiţi, au rămas la fel de buni prieteni, dându-şi mâna pentru a-şi proteja propriile interese, indiferent de conjunctură. Probabil că din acest motiv, lui Gabriel Mutu nu i-a păsat pe toată perioada campaniei că organizaţia de partid pe care o conduce este scindată în mai multe bisericuţe, asupra căreia nu are nicio autoritate.”
Articolul de mai sus este preluat de pe site-ul cetateanul.net
BOGDAN MIHĂILESCU, fost consilier locat Sector 5 pe listele PD
”Eu sunt, tu eşti… „noi este” echipa lui Vanghelie… care este pe persoană fizică primarul sectorului 5. PSD-istul Marian Vanghelie s-a îndrăgostit şi nu se mai ocupă de politică, elevii lui insa învăţaţi în relele politicii candidează la Parlament. Unul dintre băieţii răi ai lui Vanghelie este Bogdan Mihăilescu. Trădător politic şi angajat cu arme şi bagaje în slujba primarului de la sectorul 5, Mihăilescu a primit drept recompensă pentru serviciile sale credincioase făţă de „primarul care este” o candidatură în sectorul 6 din Bucureşti pentru Camera Deputaţilor.
Mihăilescu fusese iniţial o tânără speranţă a partidului democrat condus de Traian Băsescu, iar în 2004 a fost ales consilier local în sectorul 5.După alegeri însă, a trădat şi a trecut la PSD în schimbul unei slujbe bine plătite, oferită cu generozitatea unui samsar de către Vanghelie în persoană. Vanghelie avea nevoie de trădarea lui Mihăilescu pentru a avea majoritatea în Consiliul Local şi implicit pentru a conduce după bunul plac sectorul, ceea ce s-a şi îmtâmplat în ultimii ani, Vanghelie ajungând un fel de vizir al Ferentariului.
Aşadar, candidatul Mihăilescu a devenit servantul lui Vanghelie şi umbra sa fidelă. Drept răsplată pentru trădare, el a fost numit Director şi Administrator al companiei Amenajare Edilitara si Salubrizare SA, companie care se ocupa de curatenie, ingrijirea spatiilor verzi si dezapezire din Sectorul 5. Această companie este deţinută chiar de primăria de sector şi prin ea se cheltuie sume fabuloase pentru serviciile amintite. Peste toţi aceşti bani stă fotoliul lui Mihăilescu.
In plus, Mihăilescu a fost promovat de Vanghelie în 2008 drept consilier general al Bucureştiului şi supervizor, adică ochii şi urechile lui Vanghelie, din organizaţia sectorului 6 a PSD. Problemă este că Mihăilescu, fie nu ştie prea multă carte, fie îl doare în cot de lege. Mai exact, în calitate de consilier general al Bucureştiului a aprobat în şedinţele de consiliu general bugetul şi diverse acte în favoarea companiei Amenajare Edilitară şi Salubrizare la care este director. Adică s-a aflat şi se află în plină situaţia de incompatibilitate: Mihăilescu trebuie să aleagă, fie este consilier general, fie director peste milioanele de euro de la compania de salubrizare a sectorului 5.
In anul 2011, Mihăilescu a votat o hotărâre de Consiliu General prin care o clădire a primăriei a trecut în subordinea firmei pe care o conduce. In plus, ori de câte ori Mihailescu vota rectificări bugetare îşi vota şi bani în plus la bugetul firmei pe care o conduce.
Vă daţi seamă că juniorul lui Vanghelie nici n-a apucat să ajungă în Parlament şi deja cei de la Agenţia Naţională de Integritate îl vor lua la întrebări. Cazul lui Mihăilescu vorbeşte despre tupeul clanului Vanghelie, care crede că li se cuvine orice în sectorul 5 şi că legea este facultativă… Atenţie dl. Vanghelie, asta nu înseamnă că legea a făcut facultatea, cum aţi putea înţelege…”
Articolul de mai sus este preluat de pe site-ul realitatea.net
Gabriel Petrea (viceprimar sector 6), prea tăcut să putem discuta subiectul!
Vă lasăm pe dumneavoastră să comentați sau să ne trimite-ți pe adresa redacție cum il vedeți, dacă l-ați văzut, și ce știți de actualul viceprimar al Sectorului 6.
Conferință de alegeri cu scandal la PSD Sector 6
Astăzi, 15 iulie, începând cu ora 18 va avea loc Conferința de alegeri PSD Sector 6.
ETAPELE PRELUĂRII CONDUCERII PSD SECTOR 6
1) Aranjamentele pentru pregătirea acestei Conferințe au fost făcute cu ceva timp înainte.În primul rând au fost înlocuiți președinții de Organizații locale PSD Sector 6 cu oameni care nici măcar nu locuiesc în zona arondată, încălcându-se statutul PSD care prevedea că membri sau conducătorii OL-urilor trebuie să aibă domiciliul în acea zonă.Aceste numiri au fost făcute direct și au fost puși oameni care să-i servească pe cei doi foști PDL-iști, Gabriel Mutu și Bogdan Mihăilescu.
2)Unele candidaturi pentru funcțiile din cadrul PSD Sector 6 au fost respinse, acceptându-se numai persoanele care vor fi prietenoși sau mai exact oamenii puși de cei doi.
3)S-a profitat de degringolada de la vărful PSD pentru a putea organiza această Conferință, să nu fie deranjați și să poată organiza cum vor vrea, să pună pe cine vor.
LA VREMURI NOI….TOT NOI
Cu toate că, PSD-ul este condus de aceeași oameni, foști PDL-iști și oameni cu probleme penale, nimeni din conducerea PSD nu a făcut nimic.Iar de astăzi, conform declaraților unor membri vechi ai PSD, conducerea va fi dată tot foștilor PDL-iști.
”PDL-iștii vor prelua din nou conducerea PSD Sector 6”
Sursele noastre ne-au declarat că
” În acest moment, în PSD Sector 6, nu mai poate spune nimeni nimic pentru că au fost schimbați aproape toți cei care aveau ceva de comentat la adresa conducerii.Listele cu cei care vor putea vota au fost deja făcute iar noi, cei care am muncit peste 20 de ani pentru acest partid, PSD, vom sta să ne uităm cum PDL-iștii vor prelua din nou conducerea PSD Sector 6”
SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATA CONDUCERII PSD
Imediat după această Conferință de alegeri pentru PSD Sector 6, vom publica o scrisoare deschisă adresată conducerii PSD, prin care mai mulți membri cu ștate vechi în partid vor trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care este condusă organizația.Cei cu care am discutat ne-au spus că oricum jocurile sunt făcute iar ultima variantă va fi demisia în bloc sau PSD-ul va interveni, direct de la nivel central.
Va urma!