Conform unor informații obținute în exclusivitate de ecopolitic.ro, citând și presa din Danemarca, Guvernul danez a făcut și face lobby pentru o legislație comunitară similară ca cea din Austria, de a reduce sprijinul acordat copiilor de origine non-daneză, după ce Austria a introdus la 1 ianuarie a.c. o nouă lege prin care indicele beneficiilor sociale pentru copii se realizează în funcție de costurile de trai din statul membru în care sunt rezidenți copiii.
Singura problemă legată de luarea unei astfel de decizii, conform acelorași surse, este legată de faptul că România, care deține, la momentul actual, Președinția Consiliului UE, se opune măsurilor unilaterale ale țărilor UE, și are în vedere depunerea unui proces împotriva Austriei.
Mai mult decât atât, Guvernul danez, susținut de Partidul Poporului Danez (DF), a emis o scrisoare către Comisia Europeană în urma unei dezbateri cu privire dreptul muncitorilor români din Danemarca de a trimite beneficii financiare din partea statului danez copiilor rezidenți în RO.
În 2017, Ministerul danez pentru taxe și impozite a confirmat că în 2013 au fost transmise în alte țări europene 5000 de cecuri de sprijin pentru copii în valoare de aproximativ 88 mil. DKK (11,5 mil. €), însă analiștii au estimat că cifra s-a dublat în 2015.
Primul Ministru Lars Løkke Rasmussen a declarat că Danemarca nu va urma abordarea unilaterală a Austriei.
Guvernul de la București susține că Austria a încălcat principiile fundamentale ale proiectului european și legile UE.
Sursa: bt.dk cu sprijinul consilierilor economici din rețeaua externă a MMACA