EXCLUSIV. Gabriela Scutea, procurorul general al României: Primul termen al Dosarului Revoluției, pe 27 ianuarie 2023

Dosarul Revoluţiei privind atrocităţile din decembrie ’89 nu are niciun vinovat, după 33 de ani! Cauza s-a plimbat între Parchete și instanțe, ultima dată fiind trimisă în judecată în noiembrie, anul acesta. Primul termen al procesului la camera preliminară va avea loc la Instanța Supremă, pe 27 ianuarie 2023.

Procurorul General, Gabriela Scutea, a declarat în Exclusivitate într-un interviu acordat TVR, că va solicita magistraţilor să fie accelerată judecata acestui dosar prin acordarea unor termene mai scurte.

”Primul termen în Camera preliminară va fi la data de 27 ianuarie 2023. Noi avem termen să răspundem la obiecțiunile formulate față de rechizitoriul remis și față de  completarea urmăririi penale,  până în 7 ianuarie. O vom face! Ce vreau să subliniez cu privire la desfășurarea acestei judecăți. Că ne stă în putere să adresăm solicitări Înaltei Curți în sensul, ca odată ce primul termen de judecată, după camera preliminară este atins cu procedură îndeplinită, să se lucreze pe o procedură mult mai accelerată. Nu scrie nicăieri că trebuie să se acorde termene de judecată peste o lună sau peste două luni, depinde de actele cauzei, cu posibilitatea acordării unor termene mai scurte și să se treacă la începerea judecății, în conformitate cu dispozițiile codului. Nu suntem chiar în sistemul francez, prin raportare la urmărirea procesului atentatelor de la Bataclan și din alte zone ale Parisului, în care odată începută judecata, toată lumea să aibă agenda blocată pentru desfășurarea zi de zi a aceluiași proces. Dar unele lucruri pentru creșterea celerității sunt imposibile”, a declarat procurorul general, Gabriela Scutaru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare