EXCLUSIV
Legea Antifumat deconspiră angajații serviciilor secrete
Vizat este Serviciul Român de informații(SRI)
Legea produce vulnerabilități la adresa Securității Naționale
O dată cu intrarea în vigoare a Legii Antifumat, care prevede că din data de 17 martie 2016 nu se mai fumează în nicio instituție publică, apare o problemă foarte gravă, care până în acest moment nu a fost dezbătută și la care nu s-a gândit nimeni.Anumite persoane din cadrul SRI, mai ales cele care își desfășoară activitatea în sediul central din București sunt nevoite să fumeze în exteriorul clădirii fiind vulnerabili, putând ajunge să fie deconspirați foarte ușor!
Angajații SRI apar public, riscând deconspirări ale identității
Marți, 29 martie am fost prezent la Bilanțul SRI pe 2015.În cadrul acestui eveniment am observat, ceea ce poate observa și identifica orice persoană intenționată sau nu, cum arată angajații SRI.În decurs de 2-3 minute am putut fotografia cu telefonul mobil cel puțin 8-10 persoane care lucrează la sediul central al serviciului, așa numit secret.
LOCUL DE FUMAT deconspiră angajații serviciilor secrete
În cadrul sediului central al SRI din București, conform legii antifumat nu mai există loc de fumat în interiorul instituției, singurul loc unde se fumează este în afara sediului unde dacă stai în stradă sau în mașină îi vei putea observa și identifica pe foarte mulți angajați ai acestui serviciu secret.
Nu s-a gândit nimeni până acum că acestă lege are probleme mai ales pentru cei care lucrează în sistemul de securitate națională, neexistând nicio prevedere specială în aceste cazuri.Eu personal am putut să fac o serie de fotografii a acestor angajați, angajați care ar trebui să nu fie identificați, să se bucure de anumită protecție, nici măcar familiile acestora nu trebuie să știe ce fac și unde lucrează.Identitatea, mai ales cea legată de cum arată acești ofițeri este strict secretă.
Legea antifumat – ajutorul nesperat dat Serviciilor de spionaj externe!
Gândiți-vă la un exemplu de operațiune de identificare a celor care lucrează în zona contrainformativă, antitero din cadrul SRI!
Un serviciu de spionaj extern, ostil României își trimite un om sau mai mulți pentru o operațiune de identificare a celor care lucrează în domeniul contrainformativ.
O dată cu intrarea în vigoare a acestei legi antifumat, acestor spioni li s-a ușurat munca în sensul că dacă timp de câteva zile își poziționează o serie de apăratură de filaj, apare foto performante, camere de filmat și inclusiv aparatură de inregistrare ambientală vor putea să identifice și să poată acționa față de acești ofițeri.
După ce sunt filmați, fotografiați și înregistrați ambiental, pentru că ei sunt în afara instituției în care există aparatură de bruiaj, evident că vor fi introduși într-o bază de date, mai ales pe sistemele de identificare facială și ei vor putea fi identificați oricând.
Deconspirarea ofițerilor SRI este legală
Mai grav decât atât este faptul că acești ofițeri, a căror identitate ar trebui să fie secretă, vor fi deconspirați de oricine, fără a putea fi acuzați de ceva.Cei care-i filmează și pozează nu vor putea fi acuzați de nimic pentru că filmarea se face de pe un spațiu public, de pe trotuare sau străzi care sunt exact în fața locului amenajat pentru fumat, neîncălcându-se nicio lege.
Atragem atenția asupra prevederilor acestei legi și cred că ar trebui să existe amendări ale acestei legi, pentru că indirect, vulnerabilizarea angajaților serviciilor de informații produce vulnerabilități la adresa Securității Naționale.
Iulian Ionescu