EXCLUSIV / Proiectul noii legi a pensiilor – DISCRIMINATORIU ? – sunt avantajați cei care au contribuit mai puțin!

Conform unei evaluări primare a proiectului noii legi a pensiilor, făcută de către deputatul PNL Claudiu Răcuci, și pusă la dispoziția ecopolitic.ro, s-a constatat că, deși proiectul promite eliminarea inechităților din sistem, așa cum au fost concepute formulele de calcul, nedreptățile cresc chiar mai mult decât legea care este astăzi în vigoare.

  • În concret, deputatul ne-a precizat că ”un pensionar care a muncit 15 ani și a avut salariu minim pe economie, va avea o pensie de cca. 850 de lei, în vreme ce un alt pensionar care a muncit de două ori mai mult, adică 30 de ani, tot pe același salariu, adică cel minim, va avea o pensie doar cu două sute și ceva de lei  mai mare, deși el a contribuit la buget de două ori mai mult, iar pensia lui trebuia să fie dublă! – deși a contribuit la buget de două ori mai mult și ar fi trebuit să aibă o pensie de două ori mai mare, cel care a muncit 30 de ani trebuie să se mulțumească cu numai două-trei sute de lei în plus la pensie. ”

Mai mult decât atât, simularea ne arată că ”nedreptate rezultă la o comparație între doi pensionari care au fost angajați amândoi pe salariul minim, însă, dacă facem comparația între un pensionar care a muncit 15 ani, pe salariul minim și un pensionar care a muncit 30 de ani pe un salariu dublu, o să constatați singuri că discriminările dintre banii plătiți de angajat, în 30 de ani de muncă și pensia pe care o va încasa sunt și de 3-4 ori mai mari față de angajatul care doar a întrunit condiția minimă ca să ia pensie.

– Rezultă că oamenii nu vor mai fi stimulați să muncească 30-35 de ani, ci doar 15 ani, căci diferențele la pensie sunt foarte mici.”

Răcuci: Nu știu cine și cum a conceput formulele, însă, cu siguranță și această lege îi va nemulțumi profund pe vârstnici!

claudiu racuci ecopolitic.ro„Știm foarte bine că singurul sistem de pensii care nu creează nedreptăți între beneficiari este sistemul de pensii de tipul Pilonului 2, pe care Guvernul PSD-ALDE a vrut să îl desființeze și căruia i-a tăiat, până la urmă, din contribuții.

La Pilonul 2, lucrurile sunt clare – pensia nu depinde de Guvern, ci de contribuția individuală și de randamentele fondului de pensii. La sistemul public de pensii, inechitățile sunt destul greu de eliminat, dar nu imposibil, dacă ai specialiști și voință politică.

Chiar dacă a întârziat un an, cu toții am așteptat ca Guvernul PSD-ALDE să vină cu un proiect de lege care să facă dreptate pensionarilor, astfel încât, fiecare să primească o pensie care să rezulte din anii pe care i-a muncit, salariul și sporurile pe care le-a avut și stagiile asimiliate ca perioade contributive.

Nu știu cine și cum a conceput formulele, însă, cu siguranță și această lege îi va nemulțumi profund pe vârstnici, căci fiecare știe cât a muncit și cât a contribuit și o să vadă un cupon de pensie care nu reflectă nici munca sa și nici contribuțiile pe care le-a plătit vreme de 30-40 de ani.” a mai declarat deputatul PNL.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare