EXCLUSIV / Senatorul Scarlat Iriza cere clarificări ministrului Energiei privind un posibil prejudiciu de peste 40 de milioane de Euro, cauzat Complexului Energetic Oltenia!

Senatorul Scarlat Iriza, vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și energie, a adresat o INTERPELARE ministrului Energiei, Anton Anton, având ca obiect un posibil prejudiciu de peste 40 de milioane de Euro, cauzat Complexului Energetic Oltenia de factori de conducere iresponsabili și incompetenți.

  •  Conform motivării interpelării, senatorul Iriza a precizat că, în urma verificărilor efectuate recent de Corpul de Control al Ministrului Energiei la nivelul Complexului Energetic Oltenia, au fost identificate numeroase abateri în derularea procedurilor pentru atribuirea unor contracte de achiziție, realizarea de schimburi dezavantajoase de terenuri pentru companie, pierderea a 109.734.581 lei, ca urmare a transferului UMC Berbești la CET Govora S.A., și un posibil prejudiciu estimat la suma de 40.998.940 Euro, generat de deciziile manageriale eronate care au condus la achiziționarea de certificate de CO2 la prețuri exorbitante.

Senatorul Iriza mai precizează faptul că, în raportul emis de Corpul de Control, se arată următoarele:

scarlat iriza
sursa foto: igj.ro

Deși  CEO  avea disponibilitățile necesare pentru a achiziționa certificate CO2 la prețuri care nu puneau în pericol situația financiară a companiei, strategia factorilor de decizie a condus la achiziționarea acestor certificate la prețuri care influențează în mod negativ patrimoniul societății.(…)

Din totalul de 10.339.000 certificate CO2 ce reveneau  CEO  pentru a fi achiziționate din surse proprii, au fost achiziționate numai un număr de 292.500 certificate la prețuri sub 5 euro, restul fiind achiziționate la prețuri începând cu 6,97 euro și până la 14,04 euro, prețuri care, în opinia echipei de control, au afectat în mod iremediabil bugetul societății.

Astfel, achiziția certificatelor la un preț peste 7 Euro afectează rata de profitabilitate a companiei, și constituie, în opinia echipei de control, un posibil prejudiciu estimat la suma de 40.998.940 Euro, constituit din diferența de preț achitată de către CEO pentru certificatele achiziționate și valoarea de 7 Euro sub care achiziția certificatelor nu pune în pericol patrimoniul societății.”

ce olteniaAvând în vedere gravitatea faptelor identificate de Corpul de Control al Ministrului Energiei, la nivelul Complexului Energetic Oltenia, unele cu un vădit caracter infracțional, și modul în care se repercutează acele derapaje manageriale asupra evoluției socio-economice a zonei mono-industriale în care ființează compania, vă solicit să îmi comunicați:

  • Toate măsurile dispuse de ministrul Energiei pentru restabilirea legalității și stoparea derapajelor manageriale detaliate în raportul emis de Corpul de Control
  • Dacă ați sesizat organele de urmărire penală cu atribuții de cercetare a posibilelor fapte infracționale detaliate în raportul de control
  • Ce argumente aveți, ca Ministru al Energiei, pentru menținerea actualei echipe de conducere la nivelul Complexului Energetic Oltenia, în condițiile în care se presupune că ați luat la cunoștință de conținutul raportului de control.

Solicit răspuns scris.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare