EXCLUSIV / Sinteza săptămânală a activităţii Camerei Deputaţilor, inclusiv în comisiile permanente, în săptămâna 1 – 5 octombrie 2018

ecopolitic.ro vă prezintă sinteza săptămânală a activităţii Camerei Deputaţilor, inclusiv în comisiile permanente, în săptămâna 1 – 5 octombrie 2018, sinteză pusă la dispoziție de către Direcţia comunicare şi relaţii publice a Camerei Deputaților.

Ținând cont de faptul că Parlamentul României este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României, agenția de știri Ecopolitic Media prin platforma online – ecopolitic.ro vă prezintă la sfârșitul fiecărei săptămâni, cu sprijinul Direcţiei comunicare şi relaţii publice, o sinteză a activității Camerei Deputaților.

În cadrul acestei sinteze veți putea consulta atât ședințele în plen, situația inițiativelor legislative, PROIECTE DE LEGI ŞI PROPUNERI LEGISLATIVE dezbătute în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor pentru care au fost depuse rapoarte, votul, cât și situaţia proiectelor de legi adoptate de Camera Deputaţilor.

I.SINTEZA LEGISLATIVĂ

  1. Şedinţele în plen ale Camerei Deputaţilor (săptămâna 1 – 5 octombrie 2018)

Ședința Camerei Deputaților de marți, 2 octombrie

Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe articole, marți, 2 octombrie, următoarele acte normative:

  1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 64/2018);
  2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui program pentru mediu şi politici climatice (LIFE) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1293 COM (2018) 385 (PH CD 66/2018);
  3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2017 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 32/2018) – lege organică;
  4. Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.33/2017 pentru modificarea şi completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.629 din 19 iulie 2018 (PL-x 183/2017/2018) – lege organică.

În aceeași zi, Grupul parlamentar al PNL a redepus în plen moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Economiei, intitulată “Dănuț Andrușcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetența falimentează România”.

***

Ședința Camerei Deputaților de miercuri, 3 octombrie

Plenul Camerei Deputaților a adoptat prin vot final, miercuri, 3 octombrie, moțiunea simplă intitulată “Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administrația publică locală din România”, inițiată de 65 de deputați aparținând Grupului parlamentar al PNL.

  • Moțiunea a fost respinsă cu 97 voturi pentru, 157 împotrivă și 24 de abțineri.

vot parlamentPunctul de vedere al Executivului a fost susținut de domnul Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice. La dezbateri au luat cuvântul deputații: Nicolae Neagu și Felician Ovidiu Heiuș (Grupul parlamentar al PNL), Marius Constantin Budăi (Grupul parlamentar al PSD), Cosette Paula Chichirău (Grupul parlamentar al USR), Erdely Doloczy Istvan (Grupul parlamentar al UDMR), Varujan Vosganian (Grupul parlamentar al ALDE), Adrian Mihăiță Todoran (Grupul parlamentar al PMP) și Remus Adrian Borza (deputat neafiliat).

Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 33/2018/25.09.2018) – lege organică a fost retrimisă comisiilor de specialitate, pentru o săptămână, la propunerea Grupului parlamentar al UDMR.

În aceeași zi, au fost adoptate, prin vot final, patru acte normative, după cum urmează:

  1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 64/2018) – 288 voturi pentru, 2 abțineri;
  2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui program pentru mediu şi politici climatice (LIFE) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1293 COM (2018) 385 (PH CD 66/2018) – 291 voturi pentru;
  3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2017 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 32/2018) – lege organică – 225 voturi pentru, 1 împotrivă, 68 abțineri;
  4. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.33/2017 pentru modificarea şi completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.629 din 19 iulie 2018 (PL-x 183/2017/2018) – lege organică – 196 voturi pentru, 91 împotrivă, 7 abțineri.
  1. B. Situația inițiativelor legislative aflate în procedură legislativă la Camera Deputaților,

 Sesiunile  februarie – iunie şi septembrie – decembrie 2018* (Situaţia cuprinde datele la 5 octombrie 2018)

Totalul iniţiativelor legislative 1263
din care:  
– existente la începutul anului 2018 762
– înregistrate în cursul sesiunii februarie-iunie 2018 407
– înregistrate în cursul sesiunii septembrie-decembrie 2018 94
1) Dezbătute

din care: Camera Deputaţilor, Cameră decizională                                 242

325
votate

d

323
             din care: – înaintate la Senat 62
                            – în procedura de promulgare 35
                            – promulgate** 175
                            – respinse definitiv 51
                            – în mediere 1
                            – în divergenţă 1
2) Se află în proces legislativ 965
a) pe ordinea de zi 392
b) la comisii

 

549
c) cu rapoarte depuse urmând a fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor comune 18
d) propuneri legislative trimise pentru avize la Consiliul Legislativ şi/sau  pentru puncte de vedere Guvern 6
3) Înregistrate la Camera Deputaţilor 16
          – în faza de prezentare la Biroul Permanent 16
          – prezentate la Biroul Permanent – urmează a fi trimise la comisii sau la avizare 0

 

Cele 323 iniţiative legislative votate în actuala sesiune privesc:

                     127 proiecte de legi iniţiate de Guvern:

din care:

66  proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului

12  proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor Guvernului

49  proiecte de legi

196 propuneri legislative

   * Situaţia include şi iniţiativele legislative adopate în sesiunea extraordinară din 5 ianuarie 2017.

** În anul 2018 au fost promulgate 234 legi.

  1. C. Situația inițiativelor legislative aflate în procedură legislativă la Camera Deputaților,

Sesiunea  septembrie – decembrie 2018 (Situaţia cuprinde datele la 5 octombrie 2018)

Totalul iniţiativelor legislative 1000
din care:  
– existente la începutul sesiunii septembrie-decembrie 2018 906
– înregistrate în cursul sesiunii septembrie-decembrie 2018 94
1) Dezbătute

din care: Camera Deputaţilor, Cameră decizională                                 22

47
votate

d

45
             din care: – înaintate la Senat 23
                            – în procedura de promulgare 8
                            – promulgate* 0
                            – respinse definitiv 14
                            – în mediere 1
                            – în divergenţă 1
2) Se află în proces legislativ 965
a) pe ordinea de zi 392
b) la comisii 549
c) cu rapoarte depuse urmând a fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor comune 18
d) propuneri legislative trimise pentru avize la Consiliul Legislativ şi/sau  pentru puncte de vedere Guvern 6
3) Înregistrate la Camera Deputaţilor 16
          – în faza de prezentare la Biroul Permanent 16
          – prezentate la Biroul Permanent – urmează a fi trimise la comisii sau la avizare 0

 

▪ Cele  45 iniţiative legislative votate privesc:

15 proiecte de legi iniţiate de Guvern:

din care:

                                                           7  proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului

1  proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţelor Guvernului

7  proiecte de legi

                                                          30 propuneri legislativei legislative             

* În anul 2018 au fost promulgate  234 legi, din iniţiativele legislative dezbătute şi adoptate în sesiunile anterioare.

  1. Situația inițiativelor legislative aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților

 Şedinţele din zilele de marţi, 2 şi miercuri, 3 octombrie 2018

Pe ordinea de zi la începutul perioadei 384
        din care: – în dezbatere 384
   
Dezbătute

din care: Camera Deputaţilor, Cameră decizională          1                           

8
   – votate 8
                           – la Senat 7
                           – la promulgare 1
   
Retrimise la comisii 1

 

▪ Cele   8 de  iniţiative legislative votate privesc:

                                      3 proiecte de legi iniţiate de Guvern:

din care: 3  proiecte de legi pentru aprobarea Ordonanţelor  de Urgenţă ale Guvernului

                                   5 propuneri legislative

Camera DeputatilorSituaţia proiectelor de legi adoptate de Camera Deputaţilor în săptămâna 1 – 5 octombrie 2018

  I. Proiecte de lege adoptate de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională: 
1.        PL-x 32/2018 – Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2017 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996
  II. Proiecte de lege care se transmit spre dezbatere Senatului:
1. PL-x 183/2017/2018 – Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.33/2017 pentru modificarea şi completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

Reexaminarea ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.452 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.629 din 19 iulie 2018

2. Pl-x 199/2018 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

(Se consideră adoptată, în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată)

3. PL-x 386/2018 – Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei

(Se consideră adoptată, în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată)

4. Pl-x 183/2018 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe

(Se consideră adoptată, în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată)

5. Pl-x 182/2018 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii

(Se consideră adoptată, în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată)

6. Pl-x 184/2018 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază

(Se consideră adoptată, în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată)

7. Pl-x 185/2018 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale

(Se consideră adoptată, în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată)

 

  1. Bilanţul activităţii comisiilor parlamentare din Camera Deputaţilor ( la data de  4 octombrie 2018 )

 

  1. În perioada 1 – 4 octombrie 2018

Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor au întocmit şi depus 10 rapoarte.

Comisiile permanente au depus 15 avize.

Cele 10 rapoarte depuse sunt:

¨      rapoarte de adoptare

¨      rapoarte de respingere

  5

  5  

 

Rapoartele elaborate se referă la:

¨      ordonanţe de urgenţă ale Guvernului:

¨      ordonanţe ale Guvernului:

¨      proiecte de legi şi propuneri legislative:

¨      alte documente, la solicitarea BP şi BPR:

3

0   

7

0  

 

Situaţia pe comisii a rapoartelor depuse este redată  în  Anexa de mai jos.

comisii parlamentareLa comisii se află în prezent 525 proiecte de legi şi propuneri legislative, din  care 59 pentru raport suplimentar.

 

  1. De la începutul actualei legislature

Comisiile parlamentare au întocmit  1373 de rapoarte, din care:

Rapoarte În anul

 2017

 

În anul

2018

 

¨        rapoarte ale comisiilor Camerei Deputaţilor 648 494
¨        rapoarte suplimentare 115 42
¨        rapoarte pentru şedinţe comune cu Senatul 55 19                 
TOTAL    818 555

 

Anexă

PROIECTE DE LEGI ŞI PROPUNERI LEGISLATIVE

dezbătute în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor pentru care au fost depuse rapoarte în perioada  1 – 4 octombrie 2018

  1. Comisia pentru buget, finanţe, bănci

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1 PLx 33/2018 Cererea de reexaminare a  Legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore

– raport comun cu Comisia pt. industrii şi Comisia pt. administraţie

Senat 2.10.18 Raport de aprobare

cu amendamente

491/R din 3.10.18

 

  1. Comisia pentru industrii şi servicii

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1 PLx 33/2018 Cererea de reexaminare a  Legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore

– raport comun cu Comisia pt. buget  şi Comisia pt. administraţie

Senat 2.10.18 Raport de aprobare

cu amendamente

491/R din 3.10.18

 

III. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1 PLx 203/2018 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art.III alin.(1) din Legea nr.169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 Senat 25.09.18 Raport de aprobare

cu amendamente

485/R din 2.10.18

2 PLx 717/2015/2018 Cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere

– raport comun cu Comisia pentru muncă

Senat 4.08.18

25.09.18

Raport de aprobare

cu amendamente

488/R din 2.10.18

 

  1. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1 PLx 33/2018 Cererea de reexaminare a  Legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore

– raport comun cu Comisia pt. buget  şi Comisia pt. industrii

Senat 2.10.18 Raport de aprobare

cu amendamente

491/R din 3.10.18

2 Plx 522/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali

– raport comun cu Comisia juridică

Senat 12.09.18

25.09.18

Raport de repingere

493/R din 4.10.18

3 Plx 63/2018 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea articolului 2 din Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice nr.75/1994

– raport comun cu Comisia juridică

Senat 12.09.18

25.09.18

Raport de repingere

494/R din 4.10.18

 

  1. Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1 PLx 451/2018 Proiect de Lege pentru modificarea anexei nr.3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin Senat 18.09.18 Raport de aprobare

cu amendamente

489/R din 2.10.18

2 Plx 402/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 3 alineatul (31) din Legea apelor nr.107 din 25 septembrie 1996

– raport comun cu Comisia juridică

Senat 4.09.18

25.09.18

Raport de respingere

492/R din 3.10.18

 

  1. Comisia pentru muncă şi protecţie socială

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1 PLx 458/2018 Proiect de Lege pentru modificarea alin.(1) şi (2) ale articolului 64 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Senat 25.09.18 Raport de aprobare

486/R din 2.10.18

2 Plx 465/2018 Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale Senat 3.09.18 Raport de respingere

487/R din 2.10.18

3 PLx 717/2015/2018 Cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere

– raport comun cu Comisia pentru agricultură

Senat 4.08.18

25.09.18

Raport de aprobare

cu amendamente

488/R din 2.10.18

 

VII. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1 Plx 431/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

– raport comun cu Comisia pt. apărare

Senat 18.09.18

26.09.18

Raport de respingere

490/R din 3.10.18

2 Plx 402/2018 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 3 alineatul (31) din Legea apelor nr.107 din 25 septembrie 1996

– raport comun cu Comisia pt. mediu

Senat 4.09.18

25.09.18

Raport de respingere

492/R din 3.10.18

3 Plx 522/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali

– raport comun cu Comisia pt. administraţie;

Senat 12.09.18

25.09.18

Raport de repingere

493/R din 4.10.18

4 Plx 63/2018 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea articolului 2 din Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice nr.75/1994

– raport comun cu Comisia pt. administaţie;

Senat 12.09.18

25.09.18

Raport de repingere

494/R din 4.10.18

 

VIII. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Nr.

crt.

Nr. iniţiativă legislativă Denumirea proiectului Iniţiator Data dezbaterii Observaţii
1 Plx 431/2018 Propunere legislativă pentru completarea Legii 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

– raport comun cu Comisia juridică

Senat 18.09.18

26.09.18

Raport de respingere

490/R din 3.10.18

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare