Conform informațiilor obținute in exclusivitate de către ecopolitic.ro , în acest sezon au fost inregistrate venituri mai mari decat cele din anul 2016, facându-se referire la bazele de tratament ale stațiunii Săcelu, din județul Gorj, internă și externă (acestea fiind funcționale în sezonul 2017), cu grad de ocupare maxim în weekend-uri.
- în această perioadă se discută planul anual de investiții pe 2018
- În primul rând, sezonul 2017 la Baza de Tratament Sacelu s-a desfasurat in perioada 17 iunie – 10 septembrie 2017.
Dacă în sezonul 2016, gradul de ocupare a fost de aprox. 90% in zilele lucratoare ale saptamanii, iar in weekend plaja a fost ocupata la capacitate maxima ( cca 2500 persoane / zi ), în sezonul 2017 toate cifrele au fost mai mari.Activitatea complexului balnear de la Sacelu, aflat în administrarea Complexului Energetic Oltenia, are un impact pozitiv atat asupra persoanelor care beneficiaza de tratamente si proceduri medicale, cat si asupra comunitatii, prin dezvoltarea comertului sezonier, cresterea veniturilor din taxele locale, etc.
Conform acelorași informații, Planul Anual de Investitii pentru 2018 nu este finalizat iar în acest moment nu exista o decizie finala privind valorificarea activelor care genereaza costuri. Adunarea Generala a Actionarilor fiind in masura sa stabileasca o astfel de masura, în urma ultimelor evaluări privind veniturile mai mari in 2017 față de 2016.
STAȚIUNEA BALNEOCLIMATERICĂ SĂCELU
Statiunea Sacelu se afla pe DN 67; la 32 km NE de resedinta judetului Gorj; la 80 km V de Rm Valcea si la 20 km SV de Tg Carbunesti.
Complexul balnear este compus din:
– baza de tratament;
– spatii cazare in Hotelul Minerul cu o capacitate de 140 locuri; camere cu doua locuri, apartamente cu 4 locuri si grupuri sanitare proprii;
– spatiu pentru servirea mesei si bar;
– bazine in aer liber;
– plaja care a beneficiat de investitii de modernizare in anul 2013, alocate de CE Oltenia, putand oferi un cadru modern si dotarile necesare petrecerii unui sejur placut: nisip fin, 100 de sezlonguri, umbrele, dusuri, grupuri sanitare noi, punct de prim ajutor si o terasa unde pot fi consumate produse alimentare si bauturi racoritoare diverse.
Atestare:
Pe o inscriptie sapata in piatra, in anul 275 d.Hr, se specifica: “EGO MARCUS TIBERIUS MARCIANUS AESCULAPIO ET HYGIALE DEIS AQORUM POTENTIAM DEDICO SOLVEDUS DEZIDERATIONEM MEAE POST MERITO”.
In anul 1480, este atestata documentar de catre domnitorul Tepelus Voda.
Afectiuni care se trateaza:
– afectiuni ale aparatului locomotor;
– afectiuni neurologice periferice;
– afectiuni ale sistemului nervos central;
– afectiuni ale aparatului respirator;
– afectiuni ORL;
– afectiuni digestive, hepato-biliare si renale.
Tratamentul este prescris de catre medicul specialist fiziobalneoterapeut si se efectueaza sub directa supraveghere a cadrelor medicale competente. Baza de tratament este dotata cu sali ce contin aparatura de ultima tehnologie pentru terapie cu:
– magnetodiaflux
– curenti interferentiali diadinamici de inalta si joasa frecventa;
– ultrasunete;
– aerosoli individuali;
– bai galvanice;
– unde scurte;
– masaj terapeutic si de relaxare;
– bai calde la cada cu apa minerala;
– kinetoterapie.
Posibilitatile de tratament la rece se rezuma la baile de soare si impachetari cu namol sapropelic. Pentru cura interna se foloseste izvorul “Caciulata”, iar in afectiunile oftalmologice “Izvorul de Ochi”. Ele sunt situate in albia raului Blahnita.
Un fenomen interesant pe care il prezinta apa celor patru bazine de la Sacelu este culoarea diferita pe care o capata in functie de anotimp. Studii de specialitate efectuate in cadrul Institutului de Inframicrobiologie Bucuresti, incepand cu anul 1979, au evidentiat faptul ca microorganismele care traiesc in aceste bazine si dinamica lor pe parcursul anului sunt principalele cauze care provoaca colorarea diferita a apei. Dintre acestea, bacteriile sulfuroase si fotosintetizante colorate de obicei in rosu si verde determină nuanta predominanta a apei.
Culoarea verde-deschisa sau verde-alburiu, din bazinul 3, este pusa pe seama proceselor de oxidare pe care le sufera apa de foraj ce patrunde in bazin. Apa din bazinul 4 poate suferi variatii bruste ale culorii. Ea poate fi zmeurie, roz-laptoasa, verzui-albicioasa sau verzui-inchisa, coloratia predominanta fiind data de bacteriile care se dezvolta in masa si care prezinta un caracter instabil, acestea inlocuindu-se cu mare viteza.
In cadrul statiunii Sacelu se poate beneficia de cazare si masa si pe perioada din afara sezonului care se incheie la data de 15 septembrie, inclusiv organizare de cursuri de formare profesionala.
ecopolitic.ro